DISTRIBUIȚI
Economica.net

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a acuzat luni Ucraina că pregăteşte un atac împotriva Republicii Belarus şi că, în consecinţă, Minskul va desfăşura trupe ruso-belaruse, fără a preciza locul unde acestea vor fi desfăşurate, informează AFP, potrivit agerpres.

„Dată fiind agravarea situaţiei de la frontierele vestice ale Uniunii (Rusia-Belarus), am convenit să desfăşurăm o grupare regională a Federaţiei Ruse şi Republicii Belarus”, a afirmat Lukaşenko în timpul unei reuniuni cu responsabili belaruşi din domeniul securităţii, citat de agenţia de presă Belta.


Citeşte şi: Mai multe explozii puternice au fost auzite în centrul Kievului – VIDEO – Black News

„Ieri am fost atenţionaţi deja pe canale neoficiale cu privire la atacuri asupra Republicii Belarus de pe teritoriul Ucrainei. După cum s-ar fi declarat: ‘Vom face astfel că va fi Podul din Crimeea 2’. Această informaţie mi-a fost adusă imediat la cunoştinţă. Răspunsul meu a fost simplu: Spuneţi-i preşedintelui Ucrainei şi altor oameni lipsiţi de minte, dacă ei mai sunt acolo, că Podul din Crimeea li se va părea floare la ureche dacă ei se vor atinge cu mâinile lor murdare chiar şi de un metru din pământul nostru”, a declarat Lukaşenko, citat de Belta.

Citeşte şi: Phenianul afirmă că testele sale recente au fost exerciţii ‘nucleare tactice’ – Black News

Bombardamente ruse de o amploare fără precedent în ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineaţa. Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, loviturile ruse cu zeci de rachete şi drone iraniene Shahed au vizat Ucraina de la nord la sud şi de la est la vest, lovind capitala Kiev, precum şi regiunile Hmelniţki, Lviv (Liov, Lvov), Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov şi Jitomir.