DISTRIBUIȚI
ansa

Italia şi Libia sunt unite de interese geostrategice importante, a declarat duminică şeful diplomaţiei italiene Luigi Di Maio în cursul unei întâlniri, la Tripoli, cu premierul interimar libian Abdelhamid Dbeibah, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Luigi Di Maio este prima oficialitate din Europa care se deplasează în Libia după formarea noului guvern de tranziţie din această ţară. Mandatul acestui guvern interimar este de a gestiona tranziţia până la alegerile din luna decembrie.


Citește și : Manifestaţie prodemocraţie în faţa Marelui Palat din Bangkok

Libia este un important punct de trecere pentru zeci de mii de migranţi care încearcă în fiecare an să ajungă clandestin în Italia prin traversarea Mediteranei.

”În afară de chestiunea fluxurilor migratorii, am amintit că este esenţial pentru noi să se relanseze cooperarea economică între ţările noastre şi am confirmat angajamentul Italiei de a susţine procesul de pace şi securitate în Libia”, a scris Luigi Di Maio pe Instagram.

”Italia şi Libia sunt unite de interese geostrategice importante”, a adăugat el.

Citește și : Echipa Ocean Viking a salvat peste 100 de migranţi în largul coastei Libiei