DISTRIBUIȚI
Twitter

UPDATE: Autorul luării de ostatici din oraşul brazilian Rio de Janeiro a fost împuşcat mortal de forţele de ordine, afirmă surse citate de presa locală, conform mediafax.

Atacatorul a fost împuşcat de un lunetist al Poliţiei militare şi a murit pe loc, au transmis autorităţile braziliene.


Anchetatorii încearcă să afle motivele luării de ostatici.

Un individ înarmat luase mai multe persoane ostatice într-un autobuz, în oraşul brazilian Rio de Janeiro, au declarat surse din cadrul serviciilor de securitate citate de site-ul cotidianului O Globo.

Incidentul s-a produs în zona Galo Branco din Rio de Janeiro. Conform unor surse, în autobuz erau 16 ostatici, care nu au fost răniţi.

Știre inițială: Un individ mascat, înarmat şi având benzină asupra sa, a luat marţi ostatici pasagerii şi şoferul unui autobuz în oraşul brazilian Rio de Janeiro şi ameninţă că va incendia vehiculul din interior, relatează agenţiile EFE şi AFP, potrivit agerpres.

Luarea de ostatici a început la ora locală 05:30 (08:30 GMT) pe emblematicul pod Rio-Niteroi, care leagă cele două oraşe principale ale regiunii metropolitane Rio de Janeiro. Cel puţin 37 pasageri se află în autobuz.

Citește și: Americanii cer Atenei să nu ajute petrolierul iranian din Mediterană

Potrivit poliţiei, atacatorul se prezintă ca fiind poliţist militar. Deocamdată nu se cunosc motivaţiile sale, iar poliţia militară negociază cu el eliberarea ostaticilor.

La aproape două ore după ce a capturat vehiculul, atacatorul a eliberat trei femei şi un bărbat, toţi adulţi, dar din când în când el aruncă câte un obiect incendiar din interiorul autobuzului pentru intimidare.

Citește și: Mai în glumă, mai în serios, Trump vorbește tot mai des de Groenlanda: ‘Promit să nu fac asta!’

Batalionul pentru Operaţiuni Speciale, unitatea de elită a poliţiei, a desfăşurat un dispozitiv la faţa locului.