DISTRIBUIȚI
Daily Express

Preşedintele Mexicului Andres Manuel Lopez Obrador a anunţat sâmbătă că a discutat telefonic cu omologul american Donald Trump, pe care l-a asigurat de intenţia sa de a avea o relaţie prietenoasă şi un angajament faţă de dialog, la o zi după încheierea acordului privind migraţia care a dus la evitarea impunerii de taxe vamale, aşa cum ameninţase şeful statului american, informează duminică Reuters, potrivit agerpres.

Lopez Obrador a făcut acest anunţ în oraşul de frontieră Tijuana, unde a participat ulterior la un miting.


Citește și : UE, prima reacție în cazul scandalului politic din R.Moldova: Să respecte statul de drept și să garanteze democrația

„I-am spus (lui Trump) că la Tijuana nu voi ridica un pumn strâns, ci voi întinde o mână deschisă şi sinceră”, a scris pe Twitter şeful statului mexican.

Deplasarea preşedintelui Lopez Obrador în localitatea de la frontiera cu SUA era prevăzută în momentul maxim al crizei cu scopul de a „apăra demnitatea” ţării sale. Mitingul a devenit o ocazie de a „sărbători” semnarea acordului.

„Luni nu vor fi taxe, tarife, criză economică sau financiară în ţara noastră”, a declarat preşedintele mexican în faţa miilor de simpatizanţi adunaţi la Tijuana, conform AFP.

La rândul său, liderul de la Casa Albă a scris sâmbătă pe Twitter că „Mexicul va face multe eforturi şi dacă se va întâmpla acest lucru, acest acord va fi un mare succes pentru SUA şi Mexic”. De asemenea, Trump a mulţumit omologului său mexican.

Citește și : SUA impun un termen limită Turciei pentru a renunţa la achiziţia de rachete rusești S-400

Potrivit unui articol apărut în New York Times, majoritatea măsurilor din acord anunţate de Mexic fuseseră deja convenite în cadrul negocierilor anterioare.

Preşedintele Donald Trump, care a făcut din combaterea imigraţiei ilegale una din priorităţile sale, anunţase recent că SUA vor aplica începând cu 10 iunie tarife vamale progresive pentru produsele mexicane, mergând de la 5% la 25% în perioada iunie-octombrie 2019, în cazul în care Mexicul nu adoptă măsuri eficiente de combatere a imigraţiei ilegale.