DISTRIBUIȚI
Yahoo Finance

Ministrul britanic de Finanțe, Sajid Javid, ar urma să anunțe constituirea unui fond de peste 16 miliarde de lire sterline pentru contracararea efectelor pierderii fondurilor europene după Brexit, informează site-ul agenției DPA, potrivit mediafax.

Într-un interviu acordat vineri pentru The Daily Mail, ministrul a declarat că acest fond ar urma să finanțeze în următorii ani afacerile, universitățile și organizațiile non-guvernamentale care ar urma să fie afectate de pierderea finanțării europene.


Citește și : Armata rusă a doborât aproape 60 de rachete la baza Hmeimim din Siria (general)

Javid a promis acordarea a 4,3 miliarde de lire pentru aceste instituții în 2020 în cazul în care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană fără un acord pe 31 octombrie.

Ministrul nu a oferit detalii suplimentare în legătură cu acest fond.

În cadrul interviului, Sajid Javid a mai spus că un Brexit fără Acord pe 31 octombrie nu ar fi atât de rău precum renunțarea la ieșirea din Uniunea Europeană și a adăugat că renunțarea la Brexit ar afecta puternic societatea britanică.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Citește și : Scandalul ucrainean influenţează şi campania lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 2020

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici.