DISTRIBUIȚI
afp

Marea Britanie va trebui să propună un candidat de comisar în următoarea Comisie Europeană dacă este încă membră a Uniunii Europene după 31 octombrie, a declarat joi preşedinta aleasă a Comisiei Europene Ursula von der Leyen, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele CE la final de mandat Jean-Claude Juncker urma să-şi încheie mandatul de cinci ani pe 31 octombrie, în aceeaşi zi în care premierul britanic Boris Johnson a promis să scoată Regatul Unit din blocul comunitar.


Citeşte şi: Trafic feroviar ÎNTRERUPT între Spania şi Franţa

Data ieşirii Marii Britanii pare aproape sigur că va fi amânată, în timp ce începutul mandatului noii Comisii este şi ea amânată din cauza respingerii candidaţilor din partea Franţei, Ungariei şi României de către Parlamentul European. Potrivit legii UE, fiecare dintre cele 28 de state membre, inclusiv Marea Britanie, trebuie să aibă un comisar european.

Marea Britanie nu a propus un candidat de comisar alături de celelalte 27 de state UE întrucât Boris Johnson a fost categoric în privinţa faptului că ţara sa nu va mai fi membră UE în noiembrie.

După ce şeful guvernului britanic a fost forţat de parlamentul britanic să ceară o amânare până la 31 ianuarie, a revenit în actualitate problema propunerii unui nou membru britanic al executivului european.

Citeşte şi: Gafă marca Trump: ‘Vom construi un zid în Colorado!’

„Dacă după 1 noiembrie – şi încă sunt paşi de făcut, nu este un lucru dat – va exista o amânare şi Regatul Unit va fi încă în UE, atunci bineînţeles îi voi cere Regatului Unit să trimită un comisar”, a declarat presei Ursula von der Leyen cu prilejul unei vizite în Finlanda.

Ea a mai spus că discuţiile privind aprobarea de către statele UE a unei amânări a Brexitului „arată foarte bine”.

Ante Rinne, prim-ministrul Finlandei, ţara care deţine preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE, a spus că „poate toate” statele UE susţin aprobarea amânării solicitate de Londra.