DISTRIBUIȚI
Female First

Prinţul Harry al Marii Britanii şi proaspăta sa soţie, Meghan, au vizitat marţi o expoziţie ce marchează împlinirea a 100 de ani de la naşterea fostului preşedinte al Africii de Sud, Nelson Mandela, informează Reuters, conform agerpres.

Ducele şi ducesa de Sussex au fost întâmpinaţi de prieteni şi membrii ai familiei activistului anti-apartheid care a decedat în 2013, printre aceştia numărându-se nepoata acestuia, Zamaswazi Dlamini-Mandela.


Citește și : Prima reacţie oficială a Londrei după întâlnirea dintre Putin şi Trump

De asemenea, cuplul regal a discutat cu Andrew Mlangeni, în vârstă de 92 de ani, care a petrecut aproape trei decenii în închisoarea de pe Robben Island unde a fost închis Mandela.

Prinţul Harry a vizitat celula în care stat închis Nelson Mandela, în 2015, în cursul unei călătorii în Africa de Sud.

Expoziţia a fost vernisată în diverse forme în mai multe ţări, inclusiv în clădirea primăriei oraşului Paris, în 2013.

Sello Hatang, director executiv al Nelson Mandela Foundation, a declarat: ”Londra a fost atât metropola colonială a Africii de Sud cât şi sediul central al luptei internaţionale anti-apartheid. De asemenea, a fost locul în care au fost rostite unele dintre cele mai înălţătoare discursuri ale lui Nelson Mandela”.

Citește și : Spania devine principala poartă de intrare a migranţilor în Europa

Harry şi Meghan şi-au unit destinele în urmă cu două luni la Castelul Windsor, una dintre reşedinţele reginei Elisabeta a II-a, ceremonia regală fastuoasă fiind urmărită de milioane de telespectatori din toată lumea.

Expoziţia de la Centrul Southbank din Londra este deschisă până la 19 august, iar intrarea este gratuită.