DISTRIBUIȚI
La Manche Libre

Londra o va convoca pe ambasadoarea Franţei după ameninţările de retorsiune formulate de Paris pe tema licenţelor de pescuit post-Brexit, despre care Parisul susţine că sunt prea puţine, a anunţat guvernul britanic, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Subliniind că Regatul Unit consideră acţiunile avute în vedere de Franţa „nejustificate”, şefa diplomaţiei britanice Liz Truss i-a dat instrucţiuni secretarului de stat pentru Europa, Wendy Morton, „să o convoace pe ambasadoarea franceză” Catherine Colonna, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului britanic într-un comunicat.


Citește și : Turcia deportează mai mulţi migranţi pentru distribuirea unor postări ‘provocatoare’ pe social media

„Regretăm limbajul de confruntare care a fost utilizat constant de guvernul francez în această chestiune, care nu facilitează soluţionarea lucrurilor”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Tonul a urcat rapid miercuri, după anunţarea de către Franţa a intrării în vigoare a primelor măsuri de retorsiune – întărirea controalelor şi interdicţia pentru navele britanice de a debarca în porturile franceze – împotriva insulelor anglo-normande şi a Regatului Unit începând de la 2 noiembrie, dacă pescarii francezi nu obţin mai multe licenţe pentru pescuit în apele lor.

„Repetăm că guvernul a aprobat 98% din cererile de licenţă din partea navelor UE de a pescui în apele Regatului Unit şi, cum am indicat în mod clar, vom examina fiecare element de probă în cazul celor rămase”, a adăugat aceeaşi sursă, făcând referire la o cifră contestată de Franţa, care vorbeşte despre 90%.

Citește și : Captură record de metamfetamină în Laos