DISTRIBUIȚI
bbc

Britanicul Matthew Hedges a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de un tribunal federal din Abu Dhabi, după ce fusese acuzat de spionaj luna trecută în beneficiul unei ţări străine, a anunţat o purtătoare de cuvânt a familiei sale, citată de AFP, în timp ce Reuters citează două surse bine informate în legătură cu acest caz, relatează agerpres.

‘Putem confirma că a fost condamnat la închisoare pe viaţă’, a declarat aceasta telefonic agenţiei franceze de presă.


Citeşte şi: Trump îşi apără fiica în scandalul emailurilor de la Casa Albă: ‘Fake news!’

Hedges (31 de ani), doctorand la Universitatea Durham, în nord-estul Angliei, a fost arestat pe aeroportul din Dubai la 5 mai, după o vizită de cercetare de două săptămâni în Emiratele Arabe Unite (EAU) privind politica externă şi strategia de securitate a ţării. De atunci, el se află încarcerat în EAU.

Ministrul britanic de externe Jeremy Hunt s-a declarat ‘profund şocat’ de condamnarea pronunţată miercuri la închisoare pe viaţă a lui Matthew Hedges.

Citeşte şi: Un senator republican îl critică dur pe Trump: ‘A făcut din Casa Albă o agenţie de PR pentru MbS’

‘Sunt profund şocat şi dezamăgit de verdictul de astăzi (miercuri)’, a reacţionat ministrul într-o declaraţie transmisă AFP. ‘Acest verdict nu este ceea ce ne-am fi aşteptat de la un prieten şi un partener de încredere al Regatului Unit şi contravine asigurărilor primite’, a declarat Hunt, care a subliniat că a evocat cazul lui Matthew Hedges cu prinţul moştenitor al Abu Dhabi, Mohammed ben Zayed.

Potrivit mass-media din Emiratele Arabe Unite, Hedges are 30 de zile pentru a contesta sentinţa pronunţată miercuri.