DISTRIBUIȚI

Guvernul Marii Britanii a avertizat, miercuri, Rusia că o eventuală intervenţie militară împotriva Ucrainei ar fi o „gravă eroare”, subliniind că ţările NATO menţin cooperarea strânsă pentru a susţine poporul ucrainean , informează mediafax.

„Cred că ar fi o gravă eroare a Rusiei” să lanseze un atac împotriva Ucrainei, a declarat miercuri Liz Truss, ministrul de Externe al Marii Britanii, potrivit agenţiei Reuters.


Citește și : Canada, prima ţară din lume care acordă o autorizaţie completă pentru vaccinul Johnson&Johnson

„Noi suntem parteneri foarte apropiaţi ai Ucrainei şi colaborăm cu partenerii din cadrul NATO, dar şi direct cu Ucraina pentru a ne asigura că există susţinere totală”, a subliniat Liz Truss.

Statele Unite, NATO şi Uniunea Europeană au criticat mobilizarea de către Rusia a zeci de mii de militari în apropierea frontierelor Ucrainei. Rusia a negat că ar vrea să atace Ucraina, argumentând că poate mobiliza militari oriunde doreşte pe propriul teritoriu.

Rusia a efectuat miercuri exerciţii militare în Marea Neagră, la sud de Ucraina, subliniind că trebuie să intensifice modalităţile de apărare din cauza activităţilor NATO în apropierea frontierelor ruse.

Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică au intensificat în ultimele luni exerciţiile militare comune cu Ucraina. Nave militare americane se află în Marea Neagră, iar Ucraina va primi ambarcaţiuni de patrulare produse în SUA.

Citește și : Putin se opune vaccinării obligatorii, dar îi îndeamnă pe ruşi să se imunizeze