DISTRIBUIȚI
afp

Logodnica turcă a jurnalistului saudit asasinat Jamal Khashoggi a calificat luni drept „farsă” verdictul final al justiţiei saudite, acuzând Riadul că închide acest dosar fără ca identitatea adevăraţilor comanditari ai crimei să fie stabilită, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Comunitatea internaţională nu va accepta această farsă”, a postat pe Twitter logodnica lui Khashoggi, Hatice Cengiz. „Autorităţile saudite au închis acest dosar fără ca lumea să ştie adevărul privind cine e responsabil de uciderea lui Jamal”, a adăugat ea.


Citește și : Navalnîi a ieşit din comă şi reacţionează la cuvinte

Un tribunal saudit a anulat luni, într-un verdict final, cele cinci pedepse capitale pronunţate pentru uciderea jurnalistului critic faţă de putere Jamal Khashoggi, condamnându-i pe opt dintre cei 11 inculpaţi la pedepse între şapte şi 20 de ani de închisoare.

Acest verdict intervine după ce fiii lui Jamal Khashoggi au anunţat în mai că i-au iertat pe ucigaşii tatălui lor, în urma condamnării a cinci dintre ei la pedepsa cu moartea la finalul unui proces opac.

„Verdictul dat azi în Arabia Saudită este o totală batjocură faţă de justiţie”, a adăugat Hatice Cengiz, declarându-se „mai hotărâtă ca niciodată să se lupte pentru ca lui Jamal să i se facă dreptate”.

Colaborator al Washington Post şi critic al regimului saudit după ce mai întâi a fost apropiat de acesta, Jamal Khashoggi a fost asasinat şi corpul său tăiat în bucăţi în octombrie 2018 în consulatul Arabiei Saudite de la Istanbul, unde s-a deplasat pentru a ridica un document.

El era în vârstă de 59 de ani la momentul morţii sale şi rămăşiţele sale nu au fost găsite niciodată.

Această crimă a aruncat Arabia Saudită într-una dintre cele mai grave crize diplomatice şi a pătat imaginea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman sau „MBS”, desemnat de responsabili turci şi americani drept comanditarul asasinatului.

Citește și : BoJo ‘s-a văzut cu sacii-n căruță’! Londra confirmă măsuri limitate pentru a clarifica dispozițiile privind Irlanda de Nord

După ce iniţial a negat asasinatul, iar apoi a avansat mai multe versiuni ale faptelor, Riadul a recunoscut în cele din urmă că acesta a fost comis de agenţi saudiţi care ar fi acţionat singuri şi fără a primi ordine din partea conducătorilor.

Justiţia turcă a început în iulie să judece în contumacie 20 de saudiţi, între care doi apropiaţi ai prinţului moştenitor, fostul consilier Saud al-Qahtani şi fostul număr doi al serviciului de informaţii, gen. Ahmed al-Assiri, identificaţi drept cei care au ordonat asasinatul.

Primul a fost vizat de o anchetă în Arabia Saudită, dar nu a fost inculpat „din cauza probelor insuficiente”, iar al doilea, pus sub acuzare, a fost achitat din aceleaşi motiv, potrivit parchetului saudit.

Cei doi bărbaţi au fost oficial excluşi din cercul politic al prinţului moştenitor, notează AFP.