DISTRIBUIȚI
Twitter

Patru jandarmi şi un civil au fost răniţi la periferia oraşului Antananarivo în confruntări între forţele de ordine şi adversarii unui vast proiect prezidenţial de extindere a capitalei Madagascarului, a anunţat vineri jandarmeria malgaşă.

Joi seară, „jandarmeria a intervenit după ce a primit un apel de la compania responsabilă cu proiectul prezidenţial în urma unui atac cu pietre”, a declarat secretarul de stat responsabil cu jandarmeria, generalul Richard Ravalomanana, citat de France Presse, potrivit agerpres.


Citește și: CEDO respinge o cerere de suspendare a exhumării lui Franco

În timpul acestor incidente, echipamente de construcţie au fost răsturnate şi distruse, potrivit Ministerului Amenajării Teritoriului.

Jandarmii au arestat la faţa locului patru persoane, dublând furia protestatarilor care au cerut eliberarea lor.

„Unele persoane au aruncat imediat cu pietre în jandarmerie, care a răspuns cu bombe cu gaze lacrimogene”, a adăugat generalul Ravalomanana.

Jandarmeria a raportat cinci răniţi – un civil şi patru membri ai forţelor de ordine – dintre care unul grav.

Extinderea capitalei figurează printre promisiunile electorale ale preşedintelui Andry Rajoelina, ales în 2018, în timp ce Antananarivo, construit pe dealuri, este suprapopulat (aproximativ 3 milioane de locuitori).

Citește și: Japonia trimite forţe militare în Strâmtoarea Ormuz

Întins pe 1.000 de hectare, acest nou cartier, denumit Tana-Masoandro sau Antananarivo Soleil, va găzdui noi clădiri administrative, inclusiv ministere, Senatul, o universitate, un centru internaţional de conferinţe, hoteluri şi 100.000 de rezidenţi.

Acest megaproiect, al cărui cost nu a fost făcut public, va vedea lumina zilei peste cinci ani. A început doar construcţia unui pod, care leagă noul cartier de restul capitalei. Planurile prevăd extinderea în comuna Ambohitrimanjaka, specializată în cultivarea orezului şi fabricarea cărămizii. Un sacrilegiu, potrivit criticilor proiectului, care au promis o nouă demonstraţie sâmbătă.