DISTRIBUIȚI

Premierul lituanian a declarat vineri că afluxul de migranţi care încercau să treacă graniţele ţării venind din Belarus s-a oprit, relatează dpa, potrivit agerpres.

„Potrivit informaţiilor de care dispunem, (afluxul) s-a oprit”, a declarat premierul Ingrida Simonyte pentru agenţia BNS la Vilnius.


Citește și : Regina Margrethe a II-a, forţa liniştită a Danemarcei

Timp de luni de zile, mii de migranţi au încercat să treacă în Polonia şi statele baltice, care se află la frontiera de est a Uniunii Europene.

Bruxellesul îl acuză pe liderul belarus Aleksandr Lukaşenko că a stimulat oameni din ţări ca Irak sau Afganistan să vină până la Minsk cu avionul, de unde i-a trimis la frontieră într-o tentativă de a antagoniza UE.

Guvernul de la Vilnius a răspuns sporind protecţia la frontieră şi ridicând kilometri de gard de sârmă ghimpată.

Citește și : Premierul suedez intră în izolare după un test pozitiv

Grănicerii lituanieni îi resping pe migranţi din luna august. De atunci, peste 8.100 au fost împiedicaţi să treacă frontiera ilegal, dar număr tentativelor a scăzut între timp drastic.

În consecinţă, Lituania nu va prelungi starea de urgenţă decretată în noiembrie la frontieră atunci când ea expiră, sâmbătă.