DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Lipsa dialogului între Moscova și Washington, privind problemele importante, va duce la intensificarea tensiunilor, a avertizat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează site-ul agenției Tass, potrivit Mediafax.

Peskov a declarat că printre lucrurile care ar trebui să se afle pe agendă se numără interesele ambelor țări, dar și interesele statelor din Europa, Asia de Sud-Est.


Citește și : Proteste la Buenos Aires împotriva summit-ului G20

„Cu cât aceste subiecte nu vor fi discutate, cu atât se vor intensifica tensiunile”, a declarat Peskov.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a adăugat că Rusia nu va iniția o discuție între președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump.

„Președintele Donald Trump a decis să anuleze întâlnirea care fusese deja organizată. Suntem o țară care are răbdare. Desigur, vom aștepta condițiile necesare ca președintele să se răzgândească din nou”, a mai declarat Peskov.

Donald Trump a confirmat joi după-amiază că nu se va întâlni cu Vladimir Putin la summitul G20 din Argentina, din cauza incidentului ruso-ucrainean din Marea Neagră.

Citește și : Fostul preşedinte american George H. W. Bush a murit la vârsta de 94 de ani

Ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul spre trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 23 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014.