DISTRIBUIȚI
Toronto Star

Recunoaşterea de către Australia a Ierusalimului de vest drept capitală a Israelului creează „consternare” şi este „părtinitoare”, a declarat duminică secretarul general al Ligii Arabe, transmite dpa, scrie Agerpres.

„Recunoaşterea Ierusalimului de vest drept capitală a Israelului, ignorând în acelaşi timp recunoaşterea Ierusalimului de est drept capitală a statului Palestina reflectă o clară subiectivitate în favoarea Israelului”, a afirmat Ahmed Abul Gheit, în marja unei conferinţe în Emiratele Arabe Unite.


Citește și : Acțiune violentă a polițiștilor din Nicaragua împotriva presei ostile președintelui Ortega

El a adăugat că „poziţia Australiei este incompletă” şi a făcut apel la „guvernul australian să-şi corecteze poziţia şi să recunoască fără întârziere statul Palestina şi Ierusalimul de est drept capitala acestuia”. „Astfel vom considera drept echilibrată poziţia” guvernului de la Canberra, a precizat secretarul general al Ligii Arabe.

Australia recunoaşte Ierusalimul de vest drept capitală a Israelului, a anunţat sâmbătă premierul Scott Morrison. El a mai indicat că transferul misiunii diplomatice de la Tel Aviv va trebui să aştepte încheierea unui acord de pace şi a dat, totodată, asigurări că ţara sa este pregătită să recunoască aspiraţiile vizând crearea unui stat palestinian cu Ierusalimul de est drept capitală, atunci când statutul acestui oraş va fi clarificat printr-un acord de pace.

Alături de Australia, au mai recunoscut Ierusalimul de vest drept capitala Israelului Rusia, Panama şi Republica Cehă, menţionează dpa. Anul trecut, preşedintele american Donald Trump a recunoscut întregul Ierusalim drept capitala Israelului şi a mutat ambasada SUA de la Tel Aviv în acest oraş.

Statutul Ierusalimului este unul din cele mai sensibile aspecte ale vechiului conflict dintre israelieni şi palestinieni.

Citește și : Un elicopter medical s-a prăbuşit în Portugalia; patru persoane au murit