DISTRIBUIȚI

Liderul unui partid de opoziţie din Belarus, Pavel Severineţ (foto), şi alţi şase opozanţi sunt judecaţi începând de miercuri în spatele uşilor închise pentru „participare la revolte în masă”, referire la ampla mişcare de contestare post-electorală din 2020, informează AFP, potrivit agerpres.

„Procesul de derulează cu uşile închise, însă noi sperăm că îl vom putea vedea măcar un minut”, a spus Olga Severineţ, soţia opozantului a cărui audiere are loc la un tribunal din Moghilev, în estul ţării.


Citeşte şi: Ciocnirile violente dintre palestinieni şi israelieni au continuat şi noaptea trecută – Black News

Severineţ, care conducea Partidul Creştin-Democrat, o formaţiune neînregistrată, a fost arestat în iunie 2020 în timp ce aduna sponsorizări pentru un candidat al opoziţiei în alegerile prezidenţiale din august.

Opozantul, care a ispăşit deja trei ani de închisoare în anii 2010 pentru activismul său politic, se află în detenţie de 11 luni şi nu a putut participa la ampla mişcare de contestare din vara şi din toamna anului trecut prin care era denunţată realegerea lui Aleksandr Lukaşenko la preşedinţia Republicii Belarus.

Pavel Severineţ riscă între trei şi opt ani de închisoare.

Sunt judecaţi, de asemenea, alţi şase militanţi anti-regim.

Opoziţia belarusă contestă realegerea lui Lukaşenko, la putere din 1994, în alegerile prezidenţiale din august 2020, realegere considerată frauduloasă. Mişcarea de contestare a scos zeci de mii de persoane pe străzile din Minsk şi din alte oraşe timp de mai multe săptămâni, înainte de a se stinge treptat în urma unor arestări în masă, violenţele soldându-se cu cel puţin patru morţi şi cu aspre pedepse cu închisoarea, care sunt date în continuare.

Citeşte şi: Hamas lansează sute de rachete asupra Israelului – Black News

Aproape toate persoanele marcante din mişcarea de contestare au fost trimise la închisoare sau constrânse să se exileze, cum este cazul fostei candidate în alegerile prezidenţiale Svetlana Tihanovskaia, refugiată în Lituania.

Mai mulţi politicieni, jurnalişti şi simpli militanţi au fost condamnaţi la pedepse de închisoare cu executare în legătură cu mişcarea de contestare şi numeroşi alţi militanţi îşi aşteaptă procesul.