DISTRIBUIȚI

Liderul grupării jihadiste Statul Islamic (SI), Abu Bakr al-Baghdadi, a fost vizat de o operaţiune militară în Siria şi ar fi fost ucis, au relatat sâmbătă media americane, cu câteva ore înainte de un anunţ „foarte important” pe care urmează să îl facă preşedintele Donald Trump duminică dimineaţă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Conform posturilor de televiziune CNN şi ABC, al-Baghdadi a murit într-o operaţiune a armatei americane în nord-estul Siriei.


Citește și : Maurice Robinson, șoferul ‘camionului morţii’ din Essex, inculpat pentru 39 omoruri din culpă

CNN a relatat că sunt în derulare teste care să confirme oficial moartea liderului grupării jihadiste responsabile de multiple atentate sângeroase în întreaga lume. Potrivit unui responsabil citat de ABC, el şi-ar fi detonat vesta plină cu explozivi pentru a se sinucide.

Două surse irakiene de securitate au declarat duminică pentru Reuters că Irakul a fost informat de surse din Siria că Abu Bakr al-Baghdadi a fost ucis.

„Sursele noastre din Siria au confirmat pentru echipa de agenţi de informaţii irakieni însărcinată cu urmărirea lui al-Baghdadi că acesta a fost ucis alături de bodyguardul personal la Adlib după ce locul în care se ascundea a fost descoperit când a încercat să îşi scoată familia din Idlib spre graniţa cu Turcia”, a spus una dintre surse.

Citește și : Premierul portughez Costa promite la învestire creşterea cu 25% a salariului minim în acest mandat

Solicitat de către AFP să comenteze, Pentagonul a refuzat orice declaraţie.

Preşedintele american Donald Trump va face de la Casa Albă un anunţ „foarte important” duminică dimineaţa, a anunţat sâmbătă seara purtătorul său de cuvânt Hogan Gidley, fără a da alte detalii.

„Tocmai s-a întâmplat ceva foarte important”, a anunţat pe Twitter preşedintele american într-o postare misterioasă, cu puţin timp înaintea acestui comunicat.