DISTRIBUIȚI
India Today

Teheranul „nu va ceda intimidărilor” din partea Washingtonului şi tentativelor americane de a submina acordul privind programul nuclear iranian, a declarat duminică Ghidul Suprem al Republicii Islamice, ayatollahul Ali Khamenei, informează AFP.

„Iranul, care este o naţiune puternică, nu va ceda presiunii şi nu se va pleca”, a afirmat Khamenei în timpul unui discurs susţinut cu ocazia unei ceremonii de înmânare a diplomelor pentru viitorii poliţişti la Teheran.


„Liderii americani corupţi, mincinoşi şi necinstiţi acuză cu insolenţă naţiunea iraniană (…) de minciuni, în timp ce aceasta acţionează în mod cinstit şi va continua pe această cale până la capăt”, a adăugat Ghidul Suprem al Iranului.

„Inamicul ar trebui să ştie că intimidarea funcţionează prea poate în unele părţi ale lumii, dar că aceasta nu merge cu Republica Islamică”, a mai spus ayatollahul Khamenei. „Naţiunea iraniană stă ferm în picioare şi orice pas greşit (al SUA în relaţie cu acordul nuclear) va avea o reacţie din partea Republicii Islamice”, a atenţionat el.

Acordul asupra programului nuclear iranian, semnat în iulie 2015 între Iran şi Grupul celor şase (Germania, China, SUA, Franţa, Marea Britanie şi Rusia), a permis o îmblânzire a sancţiunilor internaţionale împotriva Teheranului, în schimbul unor garanţii privind caracterul civil al programului nuclear iranian.

Înainte de a fi ales preşedinte al SUA, Donald Trump a ameninţat să „rezilieze” acest acord, pe care îl consideră contrar intereselor americane.