DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Friedrich Merz, liderul formaţiunii Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta, opoziţie), şi-a atras critici dure după ce a denunţat „turismul social” practicat de unii cetăţeni ucraineni, fiind nevoit să îşi nuanţeze afirmaţiile , informează mediafax.

Într-un interviu acordat Bild TV, Merz a afirmat că unii refugiaţi ucraineni beneficiază de asistenţă socială în Germania, dar revin ocazional în Ucraina. „Ne confruntăm cu turismul social al acestor refugiaţi: vin în Germania, revin în Ucraina, apoi din nou în Germania şi din nou în Ucraina”, a declarat Friedrich Merz, liderul opoziţiei germane.


Citește și : Rusia vrea să folosească rubla digitală în tranzacţiile cu China

Însă unii politicieni din cadrul Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga) şi Alianţei ’90/Verzi, partide aflate la putere, s-au declarat indignaţi, acuzându-l pe Merz că nu respectă „solidaritatea” Uniunii Europene cu Ucraina.

Ricarda Lang, unul dintre liderii Alianţei ’90/Verzi, a susţinut că „oamenii fug de teribilul război de agresiune”, acuzându-l pe Merz că ignoră situaţia acestora şi „solidaritatea” Uniunii Europene cu Ucraina, conform publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Pe fondul criticilor, Merz a declarat că îşi asumă declaraţiile, prezentând scuze dacă au fost „ofensatoare”.

Citește și : Rusia deschide un centru de recrutare chiar la frontiera cu Georgia

„Îmi pare rău pentru utilizarea sintagmei «turism social». A fost descrierea nepotrivită a unei probleme observate în cazuri izolate. Singura mea problemă vizează refugiaţii neînregistraţi. Departe de mine să critic refugiaţii din Ucraina, care se confruntă cu o soartă grea”, a subliniat Friedrich Merz, într-un mesaj postat pe Twitter.