DISTRIBUIȚI
The Times of Israel

O adunare electorală a partidului naţionalist Democraţii Suediei, la care susţinea un discurs liderul acestuia, Jimmie Akesson, a fost perturbată vineri în oraşul Tranas de petarde lansate asupra mulţimii, după un incident asemănător care a avut loc joi, a anunţat poliţia locală, citată de AFP, potrivit agerpres.

”Una sau două persoane au lansat petarde în apropierea mulţimii” adunate pentru a-l asculta pe Jimmie Akesson, aflat în campanie electorală pentru alegerile europene, dar nu s-au înregistrat răniţi, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.


Citește și : Donald Trump spune că îi pare rău pentru Theresa May: ‘Ea a muncit din greu, este foarte puternică’

Poliţia a mai anunţat că a deschis o anchetă, dar nu a fost deocamdată efectuată nicio arestare.

Joi, o petardă a fost lansată asupra maşinii lui Akesson când acesta pleca de la un miting desfăşurat în localitatea Mariestad. Un suspect a fost interogat şi este cercetat în stare de libertate.

‘Orice agresiune împotriva politicienilor noştri aleşi este un atac împotriva democraţiei noastre comune. Sunt foarte contrariat de acest eveniment”, a declarat premierul Stefan Lofven.

Citește și : ALERTĂ în Franța: Cel puţin opt răniţi într-o explozie la Lyon