DISTRIBUIȚI
Egypt Today

Liderul mişcării libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, a negat „categoric” vineri că organizaţia ar fi avut „vreun depozit de arme” în portul Beirut, zguduit marţi de o explozie devastatoare, relatează AFP, potrivit agerpres.

„Neg total, categoric, că ar fi existat în port depozite de arme, de rachete (…) o bombă, un glonte sau nitrat” de amoniu, a declarat şeful Hezbollah într-o alocuţiune televizată, după acuzaţiile care au circulat în media sau în cadrul opiniei publice şi care se îndreptau împotriva influentei mişcării şiite libaneze.


Citește și : Cel puţin 14 morţi şi 15 răniţi grav după ce un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare

Explozia din portul Beirut s-a soldat marţi cu peste 150 de morţi şi 5.000 de răniţi. Ea a fost provocată, potrivit autorităţilor, de mai multe tone de nitrat de amoniu stocate de şase ani într-un depozit „fără măsuri de siguranţă”, conform mărturiei prim-ministrului însuşi.

În vizită la Beirut joi, preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut o anchetă internaţională „transparentă”

El s-a întâlnit cu reprezentanţii principalelor forţe politice, printre care şi Hezbollah, şi a făcut apel la „schimbarea sistemului” şi oprirea „divizării în Liban”.

Deplângând o „tragedie umană” după drama din port, Nasrallah a salutat vizita lui Macron.

„Privim pozitiv orice asistenţă şi orice expresie a simpatiei faţă de Liban, precum şi orice vizită în Liban în aceste zile, în special dacă ea se înscrie în contextul ajutorului pentru Liban”, a subliniat Nasrallah.

O sursă judiciară a informat vineri că au fost efectuate cinci noi arestări printre funcţionarii din vămi şi din port, în special ingineri, ridicând la 21 numărul total de persoane plasate în arest provizoriu.

„Dacă armata are încrederea tuturor libanezilor şi a forţelor politice şi a liderilor politici, atunci însărcinaţi armata să efectueze ancheta şi să anunţe rezultatele, dacă spuneţi că aveţi încredere în ea”, a subliniat vineri Hassan Nasrallah.

„Dacă în acest dosar, statul libanez şi clasa politică, indiferent că este vorba despre putere sau opoziţie, nu reuşesc să obţină rezultate în anchetă şi nu reuşesc să-i traducă în justiţie pe responsabili (…) asta înseamnă că nu există speranţă de a construi un stat” în Liban, a adăugat el.

Citește și : Londra denunţă numărul ‘inacceptabil’ de migranţi care traversează Canalul Mânecii

O entitate foarte influentă în viaţa politică libanez şi singura facţiune care nu a renunţat la arsenalul militar la ieşirea din războiul civil (1975-1990), Hezbollah este un mare duşman al statului vecin Israel.

Organizaţia şiită libaneză, susţinută de Teheran, a intervenit militar în conflictul din Siria vecină de partea regimului lui Bashar al-Assad. În Siria în război poziţiile Hezbollah şi convoaiele sale de arme au fost luate drept ţintă de bombardamentele israeliene în ultimii ani, notează AFP.