DISTRIBUIȚI
indianexpress.com

Ministrul de externe qatarez, şeicul Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, l-a primit sâmbătă seara pe liderul mişcării palestiniene Hamas, Ismail Haniyeh, şi a cerut comunităţii internaţionale să acţioneze împotriva „atacurilor brutale” ale Israelului asupra Fâşiei Gaza, transmite AFP, potrivit agerpres

Începând de luni, armata israeliană bombardează enclava palestiniană controlată de mişcarea islamistă Hamas, care la rândul său lansează sute de rachete spre teritoriul israelian.


Citește și : Franţa a depăşit pragul de 20 de milioane de persoane care au primit prima doză de vaccin

De la declanşarea acestei noi runde de violenţe, peste 150 de persoane, majoritatea palestinieni din Fâşia Gaza, au fost ucişi.

„Comunitatea internaţională trebuie să acţioneze de urgenţă pentru a pune capăt atacurilor brutale şi repetate ale Israelului asupra civililor din Gaza şi Moscheii Al-Aqsa (din Ierusalimul de Est)”, a declarat ministrul de externe al Qatarului, potrivit unui comunicat publicat de agenţiei oficiale de ştiri QNA, care a informat despre întrevederea cu Haniyeh.

Oficialul qatarez a reafirmat „poziţia Qatarului alături de fraţii palestinieni”.

Alături de Hamas, dar menţinând în acelaşi timp relaţii informale cu Israelul, Doha a jucat în mod regulat rolul de mediator şi donator în Fâşia Gaza.

La rândul său, şeful biroului politic Hamas, considerat de Israel o grupare „teroristă”, a lăudat sprijinul Qatarului.

„Unitatea poziţiei arabe în acest moment important al luptei poporului palestinian este esenţială”, a declarat Ismail Haniyeh, care trăieşte în exil.

Schimburile de tiruri între Hamas şi Israel au loc după reprimarea manifestărilor din Ierusalimul de Est, în special pe esplanada Moscheii, palestinienii protestând în special împotriva perspectivei evacuării forţate a familiilor palestiniene din districtul Sheikh Jarrah în favoarea coloniştilor israelieni.

Citește și : Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei se teme că atitudinea Israelului ‘favorizează extremismul’

„Am avertizat că moscheea Al-Aqsa (în Ierusalimul de Est, al treilea cel mai sfânt loc al Islamului) era o linie roşie”, a amintit Ismail Haniyeh, în faţa sutelor de susţinători la un miting organizat la Doha, conform imaginilor date publicităţii de Al Jazeera.

„I-am spus lui (Benjamin) Netanyahu să nu se joace cu focul”, a adăugat şeful biroului politic al Hamas, referindu-se la premierul israelian.