DISTRIBUIȚI
The Times of Israel

Liderul Gardienilor Revoluţiei a avertizat, sâmbătă, că orice ţară care va ataca Iranul va deveni „principal câmp de bătălie”, informează AFP, potrivit news.ro .

„Orice ţară care vrea ca teritoriul său să devine principal câmp de bătălie, să vină”, a declarat generalul de divizie Hossein Salami.


„Nu vom permite niciodată să fie cineva care întinează teritoriul Iranului”, a mai spus el.

Citește și : Rebelii houthi din Yemen intenţionează să pună capăt atacurilor împotriva Arabiei Saudite

Declaraţia vine după ce preşedintele american Donald Trump a aprobat, vineri, trimiterea de trupe americane pentru a consolida apărarea antiaeriană saudită după atacurile asupra instalaţiilor petroliere, pe care Washingtonul le impută Iranului.

Pentagonul a precizat că desfăşurarea va implica un număr moderat de trupe şi va fi în principal defensivă.

Donald Trump a anunţat, vineri, sancţiuni contra Băncii Centrale a Iranului, la aproape o săptămână după atacuri, care au privat Arabia Saudită de jumătate din capacităţile sale de produţie şi a dus la o creştere a preţurilor petrolului.

Citește și : Boris Johnson: ‘Cred că facem progrese’ în negocierile pentru Brexit