DISTRIBUIȚI
DW

La o săptămână după eşecul discuţiilor exploratorii de formare a unei coaliţii, liderii Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a cancelarului german Angela Merkel urmează să se întâlnească, duminică seară, la Berlin pentru discutarea altor opţiuni, informează agerpres .

În ciuda câştigării celei mai mari părţi a votului în alegerile federale germane din septembrie, partidul lui Merkel încă nu s-a apropiat de formarea unui guvern.


Cancelarul s-a declarat sâmbătă împotriva unor noi alegeri, adăugând că politicienii au responsabilitatea de a lucra cu rezultatele alegerilor.

La reuniunea de la ora 18.00 (17.00 GMT), liderii CDU sunt de aşteptat de asemenea să discute o întâlnire planificată joi între Merkel şi Horst Seehofer de la CSU, filiala bavareză a CDU, cu liderul social-democrat (SPD) Martin Schulz şi preşedintele Germaniei Frank-Walter Steinmeier.

Citește și : Manifestație la Madrid împotriva violențelor cărora le cad victime femeile

„Evident că nu ştiu cum vor merge lucrurile în următoarele zile”, a declarat Merkel la o conferinţă a partidului sâmbătă în statul Mecklenburg-Vorpommern (nord). „Ar fi de preferat dacă am putea forma foarte repede un nou guvern”, a adăugat ea.

Steinmeier, el însuşi membru al SPD al lui Schulz, a spus că este împotriva altor alegeri, în timp ce şeful CSU Seehofer a declarat pentru ziarul german Bild am Sonntag că ar prefera o întoarcere la o mare coaliţie.

Ţara este în prezent guvernată de un guvern interimar alcătuit din CDU, CSU şi SPD.

De la alegerile din septembrie, social-democraţii lui Schulz au exclus constant perspectiva de a se alătura din nou conservatorilor lui Merkel, declarând că vor să se întoarcă la rolul de opoziţie politică în Bundestag-ul german.