DISTRIBUIȚI
The Week UK

Preşedinţii celor trei instituţii principale ale Uniunii Europene au atras atenţia miercuri cu privire la creşterea antisemitismului şi la înmulţirea discursurilor urii în ultimii ani şi au făcut apel la combaterea lor, transmite EFE, potrivit agerpres.

Într-un eveniment organizat de Congresul Evreiesc European cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat că antisemitismul dezumanizează populaţia evreiască şi ”o lipseşte de drepturi şi demnitate”.


Citeşte şi: Canada sprijină Ucraina cu echipamente neletale – Black News

”Nu trebuie să uităm niciodată”, a insistat Von der Leyen în timpul intervenţiei sale, atrăgând totodată atenţia că ”antisemitismul este din nou în creştere” şi ”ameninţă comunităţile evreieşti din Europa”.

Şefa executivului european a amintit că instituţia pe care o conduce a prezentat în octombrie 2021 prima strategie a UE pentru combaterea antisemitismului şi promovarea ”vieţii evreieşti” în Europa, deoarece este ”o parte integrantă a istoriei şi viitorului Europei”.

La rândul său, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a afirmat că ”astăzi lecţiile Holocaustului sunt mai relevante ca oricând” şi a deplâns faptul că, în prezent, ”evreii sunt ameninţaţi, ba chiar atacaţi pentru simplul fapt că sunt evrei”.

”Astăzi, democraţia are duşmani şi seamănă cu duşmanii de acum 80 de ani. Discursurile urii, extremismele, respingerea celuilalt sau teoriile conspiraţiei se infiltrează în vieţile noastre şi contaminează reţelele sociale”, a apreciat fostul premier belgian, care a cerut ”să se acţioneze”, pentru că ”doar a ne aminti nu este suficient”.

Citeşte şi: Un soldat al Gărzii Naţionale din Ucraina şi-a împuşcat mortal cinci camarazi – Black News

În fine, recent aleasa preşedintă a Parlamentului European, Roberta Metsola, a subliniat că ”în ultimii ani am fost martorii unei escaladări a antisemitismului, a conspiraţiilor antisemite, a dezinformării şi violenţei împotriva comunităţilor evreieşti”, atât în viaţa de zi cu zi, cât şi în mediul online.

”Teama este prezentă pentru că ameninţările continuă şi acesta este eşecul nostru colectiv. Trebuie să facem mai mult pentru ca fiecare cetăţean din Europa să se simtă sigur”, a declarat politiciana malteză.