DISTRIBUIȚI
Libération

Peste 600 de lideri indigeni brazilieni, reuniţi în jurul emblematicului şef Raoni Metuktire, au denunţat vineri politica ”de genocid, etnocid şi ecocid” încurajată, în opinia lor, de guvernul Bolsonaro, relatează AFP, scrie agerpres.

Liderii indigeni şi reprezentanţi ai altor comunităţi amazoniene s-au reunit de marţi, în statul Mato Grosso (vest), pentru a forma o uniune sacră împotriva politicii de mediu a preşedintelui brazilian de extremă dreapta, care ameninţă, potrivit lor, modul de viaţă al indigenilor. În atenţie se află în special o lege care ar autoriza activităţile miniere pe terenurile rezervate populaţiei autohtone.


Citește și : Consumatorii din UE mai bine protejaţi, datorită noilor competenţe ale autorităţilor naţionale de protecţie a consumatorilor

„Obiectivul nostru este să ne unim forţele şi să denunţăm faptul că un proiect politic al guvernului brazilian de genocid, etnocid şi ecocid este în desfăşurare”, se afirmă într-un proiect de manifest elaborat la finalul reuniunii şi care urma să fie aprobat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă.

Preşedintele Jair Bolsonaro ”ne ameninţă drepturile, sănătatea şi teritoriul”, subliniază textul, care a fost citit în portugheză şi în diferite limbi indigene în ”casa bărbaţilor” din Piaraçu, un sat situat departe de marile centre urbane, pe malurile fluviului Xingu, în mijlocul unei păduri virgine.

”Nu acceptăm nici exploatarea minieră pe pământurile noastre, nici exploatările forestiere, nici pescarii ilegali sau hidroelectricitatea. Ne opunem oricărui lucru care distruge pădurea”, se arată în documentul citat.

Citește și : România, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova, interesate de facilităţile de stocare a gazelor naturale din Ucraina

Liderii indigeni regretă, de asemenea, că ”ameninţările şi cuvintele de ură din partea guvernului încurajează violenţa împotriva populaţiei indigene şi asasinarea liderilor noştri” şi cer ”o pedeapsă pentru cei care îi omoară pe cei dragi”. Indigenii trebuie să se confrunte ”nu numai cu guvernul, ci şi cu violenţa unei părţi a societăţii care îşi exprimă în mod clar rasismul”, se afirmă în textul citat.

În 2019, cel puţin opt lideri indigeni au fost asasinaţi, dintre care trei în cel puţin o săptămână. Cacique Raoni, în vârstă de 89 de ani, intenţionează să prezinte personal manifestul Congresului din Brasilia.