DISTRIBUIȚI
NÖN.at

Lidera opoziţiei social-democrate din Austria, Pamela Rendi-Wagner, a câştigat un vot de încredere din partea propriei formaţiuni politice, 71% dintre membrii Partidului Social-Democrat austriac (SPÖ) susţinând-o în cadrul unei consultări menite să soluţioneze disputa internă din SPÖ, relatează miercuri dpa, scrie agerpres.

Rendi-Wagner a declarat pentru agenţia APA că rezultatele sondajului îi dau încredere. Ea a solicitat acest sondaj intern în rândul celor 160.000 de membri ai SPÖ, desfăşurat în timpul lunii martie.


Citește și : Boris Johnson înfruntă opoziţia britanică cu privire la bilanţul epidemiei de coronavirus

După ce în 2019 social-democraţii au scăzut la un minim record de până atunci, obţinând 21% din sufragii în alegerile parlamentare de anul trecut, sprijinul public pentru SPÖ a ajuns în prezent la sub 20%, potrivit sondajelor de opinie privind intenţiile de vot ale electoratului austriac.

În plus, Pamela Rendi-Wagner s-a confruntat cu opoziţia unor lideri regionali influenţi din SPÖ, care au anunţat că nu o vor susţine.

Citește și : Situația pandemiei de COVID-19 în Spania

Rendi-Wagner (48 de ani) a fost ministru al sănătăţii înainte ca Partidul Social-Democrat austriac să piardă alegerile din 2017, scrutin care l-a adus la putere pe actualul cancelar, conservatorul Sebastian Kurz.