DISTRIBUIȚI

Candidatul Partidului Socialist ungar la postul de prim-ministru în alegerile parlamentare din 2018, Laszlo Botka, şi-a anunţat luni demisia, acuzând ‘mafia politică’ al cărei scop a fost subminarea partidelor de stânga pe sprijinul cărora mizau socialiştii, transmite Reuters, conform agerpres.

Partidul Socialist, care a guvernat Ungaria timp de trei legislaturi în anii 1990 şi 2000, a încercat să formeze o coaliţie de stânga cu obiectivul înlăturării de la putere a premierului conservator Viktor Orban, favorit la câştigarea celui de-al treilea mandat în aprilie viitor.


Botka, desemnat în ianuarie candidat al socialiştilor, a afirmat că partidele de opoziţie nu luptă suficient pentru a-l înlătura pe Orban, al cărui partid FIDESZ ar fi infiltrat opoziţia.

Citeşte şi: Atacatorul din Las Vegas a fost identificat. Bilanţul CUTREMURĂTOR al victimelor creşte dramatic – FOTO/VIDEO

‘Am comis o greşeală’, a scris Botka într-un comunicat. ‘Nu am crezut că partide democratice vor doar câteva locuri în parlamentul regimului Orban şi nu victoria în 2018 (…) Nu am ştiut cât de mult o mafie politică a infiltrat opoziţia democratică, inclusiv propriul meu partid’, a adăugat el.

Botka le-a făcut săptămâna trecută o ofertă mai multor partide pentru formarea unei coaliţii electorale, dar majoritatea partidelor mai mici au respins propunerea. Printre aceste partide s-a aflat şi Coaliţia Democratică, condusă de fostul premier Ferenc Gyurcsany.

Vicepreşedintele socialiştilor, Istvan Ujhelyi, membru al Parlamentului European, şi-a anunţat şi el demisia, declarând că ‘Orbanistan a infiltrat în mod clar opoziţia, instalându-şi oamenii în aproape toate mişcările cu potenţial’. ‘Se pare că, deocamdată, lovitura şi-a atins scopul: forţele democratice au devenit extrem de divizate’, a mai spus Ujhelyi.

Socialiştii erau cel mai puternic partid de stânga în sondajele realizate înaintea demisiei lui Botka.

Preşedintele Partidului Socialist, Gyula Molnar, a declarat într-o conferinţă de presă că nu va demisiona şi că partidul va continua să caute opţiuni pentru a-l înlătura pe Orban.