DISTRIBUIȚI

Unii oficiali chinezi se fac vinovaţi de practicarea vrăjitoriei şi mai degrabă cred în „zei şi fantome” decât în comunism, afirmă Chen Xi, şeful Departamentului pentru Organizare din cadrul Partidului Comunist de la Beijing, potrivit Reuters, transmite şi mediafax.

China garantează libertatea religioasă a cetăţenilor săi, însă membrii partidului de guvernământ au obligaţia de a fi atei şi le este interzisă participarea la activităţi considerate drept superstiţioase, cum ar fi consultarea clarvăzătorilor.


Citeşte şi: Tot ce ştim până acum despre situaţia incertă din Zimbabwe

În ultimii ani, o serie de oficiali închişi în urma campaniei anticorupţie lansată de preşedintele Xi Jinping au fost acuzaţi şi de superstiţiozitate cu scopul discreditării lor.

Unii oficiali de rang înalt în poziţii de conducere au „decăzut din punct de vedere moral”, deviind de la calea corectă, a afirmat Chen Xi, într-un material în publicaţia oficială People’s Daily.

„Unii nu cred în Marx şi Lenin, însă cred în fantome şi zei; nu cred în idealuri, ci cred în vrăjitorie; nu respectă poporul, ci respectă maeştri”, a scris oficialul, făcând referire la presupusa credinţă a unor oficiali în lideri spirituali.

Chen a mai acuzat că unii oficiali consideră drept idealuri concepte ale democraţiei occidentale, cum ar fi separarea puterilor în stat şi multipartidismul.