DISTRIBUIȚI
Reuters

Libia nu va permite Uniunii Europene să construiască centru pentru înregistrarea imigranților extracomunitari pe teritoriul său, a declarat vineri premierul libian Fayez al-Sarraj, relatează site-ul agenției Reuters și postul France 24, potrivit mediafax.

Italia a propus, luna trecută, construirea unor centre pentru înregistrarea și identificarea imigranților în țările africane, pentru a reduce fluxul de imigranți care ajung pe teritoriul Uniunii Europene.


Citeşte şi: 11 oameni au murit după scufundarea unui vapor turistic în SUA

Libia reprezintă unul dintre punctele principale din care imigranții pleacă în Europa, în cele mai multe cazuri fiind implicate transporturi ilegale de imigranți.

„Ne opunem vehement propunerii Europei de a trimite imigranții ilegali pe teritoriul nostru”, a declarat Fayez al-Sarraj în cadrul unui interviu acordat publicației german Bild.

În cadrul unui summit desfășurat în luna iunie, liderii UE au convenit să consturiască „platforme pentru debarcare” în afara țărilor care se află în Blocul comunitar.

Citeşte şi: Moscova cere ajutor online pentru rusoaica arestată în SUA

Astfel de centre ar funcționa în cooperare cu agențiile ONU pentru refugiați și cu Organizația Internațională pentru Migrație.

În urma unui acord controversat cu UE, paza de coastă a Libiei interceptează imigranții care încearcă să traverseze ilegal Marea Mediterană. Cu toate acestea, ONU numește înțelegerea „inumană”, deoarece imigranții sunt închiși în centre de detenție din Libia.