DISTRIBUIȚI
afp

Libanul a primit un mandat de arestare internațional de la Interpol ce îl vizează pe Carlos Ghosn, fostului director general al Renault și Nissan, a anunțat joi ministrul justiției de la Beirut, potrivit site-ului postului de televiziune France Info, potrivit mediafax.

„Parchetul (…) a primit o notificare roșie (mandat de arestare n.red.) de la Interpol cu ​​privire la dosarul Carlos Ghosn”, a declarat ministrul Albert Sarhane, citat de agenția oficială de știri ANI.


Citește și : Pompeo susţine că nu doreşte să candideze pentru un loc în Senatul SUA

Guvernul libanez nu a precizat imediat atitudinea pe care intenționează să o adopte față de solicitarea Interpol.

Autoritățile libaneze au anunțat deja că Carlos Ghosn a intrat în țară „în mod legal” cu un pașaport francez și un card de identitate libanez, potrivit unei surse din cadrul Președinției.

În cazuri anterioare în care Libanul a primit solicitări internaționale de arestare a unor cetățenii libanezi prezenți în țară, suspecții nu au fost reținuți, dar pașapoartele lor au fost confiscate și a fost stabilită o cauțiune, a explicat sursa judiciară libaneză, citată de site-ul agenției Reuters.

Omul de afaceri, care deține cetățenie franceză, libaneză și braziliană, a fost transportat clandestin din Japonia în Liban de o companie privată de securitate în urmă cu câteva zile.

Arestat în 2018 în Japonia, Carlos Ghosn, care este acuzat că nu a declarat compensaţii în valoare de zeci de milioane de dolari și de deturnare de fonduri, a fost eliberat pe cauțiune de o instanță niponă în aprilie.

Decizia de a fugi din Japonia ar fi avut la bază percepția acestuia că este maltratat de către sistemul judiciar din Japonia și că acolo nu poate primi o judecată corectă din moment ce există o „prezumție de vinovăție”.

Citește și : Autorităţile turce au arestat 5 irakieni suspectaţi de pregătirea unui atentat în noaptea de Revelion

„Nu am fugit de justiție – am fugit de injustiție și persecuție politică”, a spus Carlos Ghosn, marți, într-o declarație prin email pentru presa americană. Rata de condamnare în Japonia este de 99%, potrivit statisticilor citate de WSJ.

Încă nu este clar cum a reușit Ghosn să scape de supravegherea autorităților judiciare din Japonia în așa fel încât să se îmbarce în avionul privat care l-a dus în Turcia, iar de aici în Liban. Potrivit presei libaneze, acesta ar fi fugit din Japonia ascuns într-o cutie de instrumente muzicale după ce o trupă de cântăreți i-ar fi vizitat casa din Tokyo în perioada Crăciunului.