DISTRIBUIȚI
CYD.RO

Un fost prim-ministru al Letoniei, în prezent preşedinte al Curţii Supreme a acestei ţări şi un cardinal catolic, între timp decedat, sunt doar două nume de pe o listă explozivă cu foşti agenţi KGB publicată vineri la Riga, transmite AFP, scrie agerpres.

După 25 de ani de bătălii legislative şi judiciare, arhivele naţionale letone au dezvăluit lista completă cu foştii colaboratori ai serviciilor speciale ale Moscovei, unii dintre ei încă activi în politică sau afaceri.


Citește și : Danemarca: Un bărbat de 31 de ani, pus sub acuzare pentru tentativă de comitere a unui atac terorist cu cuţite şi explozibil la Copenhaga

Îl regăsim acolo şi pe Ivars Godmanis, care a fost de două ori premier al Letoniei, la începutul anilor ’90 şi între 2007 şi 2009, apoi eurodeputat şi în prezent conduce consiliul de administraţie al primului grup farmaceutic leton.

Urmează pe listă preşedintele Curţii Supreme, Ivars Bickovics, fostul cardinal Julijans Vaivods, decedat în anul 1990, fostul ministru de externe Georgs Andrejevs şi Aleksandrs Kudrjashovs, mitropolitul ortodox din Riga.

”Lista colaboratorilor arată că KGB-ul îşi recruta contactele din toate mediile profesionale şi categoriile de vârstă”, remarcă analistul politic Didzis Senbergs.

Între anii 1953 şi 1992 KGB-ul a recrutat în Letonia aproape 24.000 de colaboratori şi agenţi.

Spre deosebire de alte ţări din lagărul sovietic, Letonia a reuşit să împiedice distrugerea arhivelor KGB după recâştigarea independenţei în anul 1991. Autorităţile letone au ocupat la acea vreme sediul KGB din Riga şi au pus rapid la loc sigur mari cantităţi de documente înghesuite în saci.

Denumite de atunci ”sacii KGB-ului”, aceste arhive cuprind şi o listă cu toţi colaboratorii, numele lor reale şi cele de acoperire, locurile de naştere şi alte informaţii.

Citește și : Teama de euroscepticism a calmat ameninţările Bruxellesului la adresa Italiei în chestiunea bugetului

Printre ei se regăsesc inclusiv parlamentari, diplomaţi, artişti şi scriitori. Sunt dezvăluite şi nume ale celor care au refuzat să colaboreze cu serviciile secrete sovietice.

Aceste arhive sunt accesibile gratuit pe website-ul kgb.arhivi.lv.