DISTRIBUIȚI

Premierul Irlandei, Leo Varadkar, a declarat vineri că este deschis la discuţii pe tema Brexit, dar nu şi la renegocierea acordului negociat de Regatul Unit pentru retragerea din UE, transmite AFP, potrivit agerpres.

Varadkar a vizitat Irlanda de Nord şi a avut întrevederi cu lideri ai partidelor politice locale, iar în cursul serii urma să fie gazda premierului britanic, Theresa May, la Dublin.


Citește și : Rusia afirmă că nu va trimite observatori pentru monitorizarea alegerilor prezidenţiale din Ucraina ”din motive de securitate”

„Toată lumea doreşte să evite absenţa unui acord, toată lumea doreşte să evite o frontieră dură şi toată lumea doreşte să continue o relaţie politică şi economică foarte strânsă între Regatul Unit şi Irlanda, indiferent ce va urma”, a spus şeful guvernului irlandez într-o conferinţă de presă. „Ne unesc mai multe lucruri decât ne despart”, a adăugat el. „Suntem presaţi de timp şi trebuie să ajungem la un acord cât mai repede posibil”.

După ce parlamentarii britanici au respins în ianuarie acordul negociat de Theresa May, aceasta încearcă să obţină din partea Uniunii Europene o modificare „obligatorie legal” a condiţiilor aşa-numitului mecanism de ”backstop” (plasă de siguranţă) pentru frontiera între Ulster şi Republica Irlanda. Prevederile în acest sens au fost primite cu ostilitate în Regatul Unit.

Pentru a evita reintroducerea controalelor la frontieră după 29 martie, „backstop”-ul prevede o uniune vamală între Regatul Unit şi UE şi alinierea Irlandei de Nord la unele reglementări europene în domeniul sanitar şi fiscal, reaminteşte AFP.

Citește și : Whitaker susține că nu a discutat cu Trump despre investigația procurorului special Mueller

Varadkar a repetat vineri poziţia exprimată joi de oficialii UE, după ce May a pledat din nou pentru renegocierea acordului încheiat în noiembrie anul trecut. „Putem însă vorbi despre declaraţia politică comună, despre modificările care i se pot aduce şi despre asigurările care pot fi oferite şi care ar contribui la ratificarea racordului”, a precizat el.

După întâlnirea cu premierul irlandez, Partidul Democratic Unionist din Irlanda de Nord, care sprijină guvernul May, a făcut cunoscut că nu va accepta decât modificări obligatorii legal şi că „interpretările, garanţiile şi asigurările nu sunt suficiente”.