DISTRIBUIȚI
BBC

Preşedintele Ecuadorului, Lenin Moreno, şi-a expus vineri interpretarea personală a aceea ce înseamnă, în opinia sa, „hărţuirea sexuală”, şi a spus că femeile denunţă astfel de practici doar atunci când bărbatul este urât, pentru că, atunci când un bărbat arată bine, femeile nu mai cred că este vorba despre un abuz, informează EFE, potrivit agerpres.

„Noi, bărbaţii, suntem supuşi permanent pericolului de a fi acuzaţi de hărţuire”, a declarat Moreno, în timpul unui act public la Guayaquil cu oameni de afaceri şi finanţişti cărora le-a prezentat politica sa de dezvoltare economică. „Şi, deşi este bine că o fac (că denunţă actele de hărţuire – n.r.), uneori, în cazurile de hărţuire, se iau doar de acele persoane urâte”, a explicat preşedintele ecuadorian, înainte de a continua: „Adică este hărţuire atunci când vine din partea unei persoane urâte. Însă dacă persoana arată bine, potrivit canoanelor de frumuseţe, (femeile) nu mai cred că a fost neapărat vorba despre hărţuire”.


Citește și : Primul caz de infectare cu noul coronavirus în Spania

Înregistrarea video cu declaraţiile sale a devenit virală pe reţelele sociale şi a generat reacţii de tot felul, dar mai ales critici. Pentru a calma avalanşa de reproşuri, Moreno a postat pe contul său de Twitter un mesaj în care îşi cerea scuze şi a insistat că respinge orice formă de violenţe la adresa femeilor.

„În comentariile mele cu privire la hărţuire, nu am intenţionat să minimalizez chestiuni atât de grave precum violenţa sau abuzurile. Îmi cer scuze dacă aşa s-a înţeles. Resping violenţa împotriva femeilor în orice formă ar fi aceasta!”, a scris preşedintele ecuadorian.

Citește și : Marea Britanie a ieşit OFICIAL din Uniunea Europeană