DISTRIBUIȚI
Getty Images

O Curte de apel federală a permis vineri Texasului să restabilească o lege care interzice majoritatea avorturilor în acest stat american, la două zile după ce o altă instanţă suspendase interdicţia, potrivit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Această lege ultra-restrictivă, care a intrat în vigoare la 1 septembrie, interzice avortul odată ce sunt detectate „bătăile cardiace fetale”, adică la şase săptămâni de sarcină, când majoritatea femeilor nu ştiu că sunt însărcinate.


Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

Legea anti-avort fusese blocată temporar miercuri de către un judecător federal din Texas, Robert Pitman, în urma unei plângeri depuse de guvernul preşedintelui Joe Biden. „Această curte nu va permite ca respectiva privare şocantă de un drept atât de important să continue nicio zi în plus”, a scris judecătorul în decizia sa.

Avorturile cu termen de peste şase săptămâni se reluaseră apoi în clinicile de stat.

Procurorul general din Texas, republicanul Ken Paxton, a contestat această decizie la Curtea federală din New Orleans, cunoscută ca fiind cea mai conservatoare din ţară, care i-a dat câştig de cauză.

„Veste grozavă în această seară”, a reacţionat pe Twitter Paxton, imediat ce decizia Curţii de apel a devenit publică. „Voi lupta cu excesele guvernului federal la fiecare pas”, a adăugat el.

Se aşteaptă ca guvernul federal american să conteste decizia Curţii de apel New Orleans la Curtea Suprema a SUA.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

Aceasta din urmă a garantat în 1973, în hotărârea sa emblematică în cazul Roe V. Wade, dreptul femeilor la avort, precizând apoi că ea se aplică atât timp cât fătul nu este viabil, adică în jurul a 22 de săptămâni de sarcină.

În ultimii ani, legi similare celei din Texas au fost adoptate de aproximativ zece state americane, fiind invalidate în instanţă pentru că încălcau această jurisprudenţă.