DISTRIBUIȚI

Fostul preşedinte polonez Lech Walesa i-a încurajat luni, la Miami (sud-estul statului american Florida), pe luptătorii pentru libertate din Cuba să caute ”noi tactici”, deoarece ”nu se pot folosi metode care au dat greş”, şi a subliniat că întreaga cheie stă în organizare, lucru pe care comunismul nu-l doreşte şi nu-l permite, transmite EFE, potrivit agerpres.

Laureat al premiului Nobel pentru pace, Walesa s-a declarat încrezător că va putea participa în curând la ”un mare marş pentru victoria în faţa comunismului” la Havana, dar i-a avertizat totodată pe exilaţii şi opozanţii cubanezi că timpul trece.


Citeşte şi: Răzbunarea Bundesbank înseamnă probleme serioase pentru Italia (opinie) – Black News

”Am aproape 80 de ani, grăbiţi-vă”, a spus Walesa – care la 29 septembrie va împlini 79 de ani – în aplauzele participanţilor la un eveniment care a avut loc la muzeul Brigăzii 2506, numele sub care sunt cunoscuţi luptătorii invaziei eşuate din Golful Porcilor (1961) care avea ca scop înlăturarea regimului comunist condus atunci de Fidel Castro.

Walesa a fost prezentat drept ”bărbatul care ne-a învăţat să înfrângem comunismul”, într-o sală plină până la refuz şi decorată cu afişe cu cuvântul Solidaritate, numele sindicatului independent pe care Walesa l-a creat în Polonia comunistă şi care a contribuit decisiv la căderea regimului comunist polonez la sfârşitul anilor 1980.

Purtând o cămaşă pe care era scris cuvântul Constituţie în limba poloneză, Walesa, care a fost preşedinte în perioada 1990-1995, a recunoscut că fără ajutorul papei Ioan Paul al II-lea căderea comunismului în Polonia, în particular, şi al blocului comunist în general ar mai fi durat şi, probabil, ar fi presupus mai multe violenţe.

Întrebat ce anume ar putea face papa Francisc pentru Cuba, Walesa a răspuns că el personal continuă să fie un catolic practicant şi că, din acest motiv, crede că Sfântul Spirit este cel care conduce Biserica.

”Trebuie să înţelegem vremurile care urmează. Când le vom înţelege, vom găsi răspunsul”, a răspuns Walesa la o întrebare a EFE care se referea la acuzaţiile exilului cubanez la adresa papei Francisc, căruia îi reproşează că nu este critic faţă de guvernul cubanez.

”Sfântul Spirit este cel care ne dă papii fiecărei epoci”, a adăugat el.

Walesa a reiterat că recomandarea cea mai simplă pentru a putea învinge comunismul este o bună organizare, dar a recunoscut că este greu de realizat din cauza temerii pe care regimurile autoritare o insuflă cetăţenilor, o teamă care în Polonia nu includea doar închisoarea, tortura şi moartea pentru opozanţi, ci şi ameninţarea cu o catastrofă nucleară.

”Rachetele nucleare sovietice erau îndreptate împotriva principalelor oraşe poloneze”, a explicat el.

Walesa a povestit cu umor că, în cei 20 de ani în care s-a străduit să organizeze lupta pentru libertate în Polonia, a reuşit să facă să i se alăture 20 de persoane, din care ”două erau agenţi infiltraţi”.

Marele pas înainte a fost alegerea ca papă a polonezului Karol Wojtyla. ”Papa a fost cel care a trezit poporul şi l-a adus către mine”, a subliniat el.

Iar, pentru a promova cauza libertăţii, sindicatul Solidaritatea a ştiut să profite de numărul mare de oameni care au venit să-l vadă pe papa Ioan Paul al II-lea, în prima sa vizită în ţara natală după ce a ajuns la Vatican, şi de fervoarea religioasă pe care a declanşat-o, a explicat Walesa. Au contat şi solicitările de ajutor pe care le-a trimis Europei occidentale, SUA şi lumii în general, a continuat Walesa, în timp ce în sală erau proiectate imagini ale întâlnirilor sale cu Ronald Reagan, Margaret Thatcher, Mihail Gorbaciov şi alţi lideri ai lumii.

Citeşte şi: Kievul cere AIEA un audit tehnic la centrala nucleară Zaporojie, nu doar o inspecţie – Black News

O ziaristă l-a întrebat pe Walesa dacă încă mai crede, aşa cum afirmase cu decenii în urmă, că SUA au permis permanentizarea regimului cubanez pentru a avea o atracţie de genul ”Jurassic Park”. Walesa a subliniat că, deşi ”Cuba este un ţânţar care le ciupesc de nas”, Statele Unite ”nu fac nimic” şi a promis să continue să lucreze cu ”patrioţii” cubanezi pentru a găsi căi care să conducă la un triumf al cauzei pentru libertate şi democraţie în Cuba.

Rugat să facă o sugestie concretă despre cum poată fi aprinsă scânteia rebeliunii în Cuba, Walesa a declarat că opozanţii ar trebui să profite de un eveniment sportiv de proporţii sau un eveniment guvernamental la care participă o mulţime mare de oameni şi să-l transforme într-un act al libertăţii.