DISTRIBUIȚI
YouTube

Franţa şi Germania trebuie să aibă „o politică comună în ceea ce priveşte exporturile de arme”, a declarat vineri, la New York, şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves Le Drian, după ce Berlinul a prelungit joi cu şase luni perioada de îngheţ pentru vânzările de arme către Arabia Saudită, informează AFP, scrie Agerpres.

Această decizie are consecinţe asupra exporturilor de arme franceze în cazul în care acestea conţin componente germane, cazul unei serii de armamente la care participă uneori şi Marea Britanie.


Citește și : Comisia Europeană: „12 aprilie este noul 29 martie”

„I-am adus la cunoştinţa Germaniei că ar trebui să acţionăm împreună pentru a avea o politică comună în ceea ce priveşte exporturile de arme. Aceasta este înscris în tratatul de la Aix-la-Chapelle”, semnat în ianuarie, a subliniat Le Drian.

Acest dosar, care tensionează relaţiile franco-germane (precum şi cele germano-britanice) şi contravine unei politici europene a apărării, apare în prim-plan într-un moment în care miniştrii de externe ai celor două ţări se află la New York, cu intenţia de a sublinia buna înţelegere franco-germană în Consiliul de Securitate.

Jean-Yves le Drian este preşedintele în exerciţiu al acestei instanţe până duminică şi trebuie să-i predea locul omologului său german Heiko Maas, a cărui ţară va prezida în aprilie Consiliul de Securitate.

Îngheţarea de către Germania a exporturilor sale de armament spre Arabia Saudită este legată de implicarea acestei ţări în războiul din Yemen, care s-a soldat din 2015 cu peste 10.000 de morţi. În acest conflict forţele proguvernamentale, susţinute de Arabia Saudită, luptă împotriva rebelilor houthi susţinuţi de Iran.

Citește și : Camera Comunelor a respins, pentru a treia oară, acordul Brexit

Germania a anunţat joi că prelungeşte cu şase luni îngheţarea vânzărilor de arme către Arabia Saudită, până la 30 septembrie. De mai multe săptămâni partidele la putere în Germania sunt în dezacord cu privire la îngheţarea vânzărilor de arme. Conservatorii CDU ai lui Angela Merkel militează pentru ridicarea moratoriului, în timp ce social-democraţii SPD nu vor ca ţara să vândă arme în zone de criză sau dictaturilor.

Această chestiune a tensionat de asemenea în ultimele luni relaţiile dintre Berlin, Paris şi Londra, în condiţiile în care francezii şi britanicii fac presiune pentru ridicarea moratoriului.