DISTRIBUIȚI
Sputnik

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a confirmat sâmbătă că autorităţile din Mali au abordat o companie militară privată din Rusia, contrar reacţiei guvernului de la Bamako de săptămâna trecută, care a respins acest zvon, transmite dpa, potrivit agerpres.  

„Au contactat o companie militară privată din Rusia”, a declarat Serghei Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă, în marja sesiunii Adunării Generale a ONU, la New York, conform informaţiilor difuzate de Interfax.


Citește și : Producţia românească Blue Moon a câştigat premiul pentru cel mai bun film la San Sebastian

„După câte înţeleg, [a avut loc] în contextul în care Franţa intenţionează să îşi reducă semnificativ contingentul militar acolo şi … să lupte împotriva teroriştilor”, a spus ministrul rus de externe.

Serghei Lavrov nu a menţionat în mod specific numele Wagner, subliniind doar că Moscova nu are nicio legătură cu decizia Mali de a contacta un contractor militar din Rusia.

Informaţii despre o posibilă desfăşurare în Mali a unor mercenari din grupul rus Wagner au provocat recent o mare îngrijorare în capitalele Europei Occidentale, din cauza prezenţei trupelor UE de menţinere a păcii în această ţară africană.

Citește și : Lavrov: Recunoaşterea internaţională a talibanilor nu este luată în considerare în prezent

În urmă cu o săptămână, guvernul militar din Mali, care a ajuns la putere după o lovitură de stat, a negat că ar avea în vedere angajarea de mercenari Wagner pentru a-şi asigura securitatea într-un context intern volatil.

Prezent, printre altele, în Libia şi în Republica Centrafricană, unde este acuzat de abuzuri încă din primăvară, grupul Wagner este suspectat, în special de către Franţa, că acţionează în numele Kremlinului acolo unde Rusia nu doreşte să apară oficial.