DISTRIBUIȚI
Fortune

Banca Centrală Europeană este o instituţie „independentă”, astfel că nu este afectată de hotărârea instanţei constituţionale din Germania privind un program de obligaţiuni, afirmă Christine Lagarde, preşedintele BCE, scrie mediafax.

„Suntem o instituţie independentă, responsabilă în faţa Parlamentului European, ne ghidăm după mandat. Vom continua să facem ceea ce este necesar pentru a aplica mandatul. În mod neclintit, vom continua să facem acest lucru”, a declarat Christine Lagarde, conform agenţiilor Bloomberg şi Reuters.


Citește și : UE rămâne ‘preocupată’ de situaţia alegerilor din Polonia

Uniunea Europeană va face tot posibilul pentru a garanta supremaţia legislaţiei comunitare, a anunţat comisarul UE pentru Comerţ, Phil Hogan, denunţând, alături de Franţa, decizia Curţii Constituţionale din Germania privind un program al Băncii Centrale Europene. Bruxellesul va face „tot posibilul pentru a asigura supremaţia” legislaţiei UE, a declarat Phil Hogan, comisarul european pentru Comerţ, citat de site-ul Politico.eu.

Anterior, Comisia Europeană a comunicat: „Reiterăm primatul dreptului comunitar şi faptul că deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene sunt obligatorii pentru toate jurisdicţiile naţionale”.

La rândul său, ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a denunţat decizia instanţei constituţionale din Germania. „Decizia Curţii Constituţionale din Karlsruhe nu este un element de stabilitate. Este important să reamintim independenţa BCE, singura instituţie abilitată să decidă ce este necesar în privinţa politicii monetare a zonei euro”, a declarat Bruno Le Maire.

„Tratatele europene garantează independenţa Băncii Centrale Europene, care ia deciziile în mod total independent şi stabileşte condiţiile exercitării mandatului sub supravegherea exclusivă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Noi toţi din zona euro menţinem angajamentul independenţei BCE”, a subliniat ministrul francez de Finanţe.

Citește și : Noul guvern israelian ‘intră-n pâine’ de săptămâna viitoare

Curtea Constiuţională din Germania a cerut, marţi, Băncii Centrale Europene (BCE) să ofere argumente în favoarea deciziei privind emiterea de euroobligaţiuni. Decizia BCE a fost autorizată în 2018 de Curtea de Justiţie a UE. Instanţa constituţională germană a admis că decizia „nu înseamnă constatarea vreunei încălcări” comise de către BCE, dar solicită argumente în favoarea finanţării datoriilor statelor europene. Hotărârea se referă parţial la euroobligaţiunile în valoare de 2.600 de miliarde de euro emise în perioada 2015-2018 prin Programul de relaxare cantitativă al BCE.