DISTRIBUIȚI

Ritmul activităţilor economice în zona euro va scădea în următoarea perioadă, pe fondul inflaţiei şi al incertitudinii internaţionale, anunţă Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), semnalând noi acţiuni de majorare a dobânzii de referinţă , informează mediafax.

„Economia zonei euro a crescut cu 0,8% în trimestrul al doilea din 2022, în principal datorită consumului puternic pentru servicii, în contextul redeschiderii economiei. Economiile cu sectoare ale turismului mari au beneficiat în mod special de această situaţie, în contextul în care oamenii au călătorit mai mult în cursul verii. Piaţa muncii încă solidă a continuat, de asemenea, să susţină activităţile economice”, a afirmat Christine Lagarde în cursul audierii în Comisia pentru Afaceri Economice şi Monetare a Parlamentului European, conform stenogramei declaraţiilor, postată pe site-ul BCE .


Citește și : Lavrov atacă SUA de la tribuna ONU: ‘Rusofobia oficială a Occidentului este fără precedent, amploarea ei este grotescă’

 

„Cu toate acestea, ne aşteptăm ca activităţile economice să încetinească substanţial în următoarele trimestre. Există patru motive principale: în primul rând, inflaţia afectează consumul şi producţia, iar aceste tendinţe sunt consolidate de perturbările în aprovizionarea cu gaz. În al doilea rând, cererea puternică pentru servicii apărută prin redeschiderea economiilor îşi pierde forţa. În al treilea rând, slăbirea cererii la nivel mondial, în contextul unor politici monetare mai stricte în multe economii majore, precum şi înrăutăţirea situaţiei comerciale vor avea ca efect mai puţină susţinere pentru economia zonei euro. În al patrulea rând, incertitudinea rămâne ridicată, lucru reflectat în erodarea încrederii cetăţenilor şi companiilor”, a precizat Christine Lagarde.

„Aceste evoluţii au condus la o revizuire în scădere a celor mai recente proiecţii de creştere economică făcute de personalul nostru pentru restul anului şi pentru anul 2023. Personalul nostru aşteaptă acum ca economia să aibă o creştere de 3,1% în 2022, de 0,9% în 2023 şi de 1,9% în 2024”, a subliniat Lagarde, notând că inflaţia în zona euro a atins în august nivelul de 9,1%, iar media pe anul 2022 ar urma să fie de 8,1%, scăzând însă la 5,5% în 2023 şi la 2,3% în 2024.

Preşedintele BCE a semnalat că Banca Centrală Europeană intenţionează să majoreze dobânzile de referinţă în următoarele sesiuni, „pentru a reduce presiunile pe cerere şi a contracara riscurile unor presiuni inflaţioniste persistente”.

Citește și : Zelenski s-a declarat şocat de faptul că Israelul nu a oferit sisteme antirachete Kievului – VIDEO