DISTRIBUIȚI
Fortune

Redresarea economică a zonei euro după daunele provocate de pandemie se confruntă cu potenţiale riscuri, afirmă Christine Lagarde, preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), în condiţiile în care politica monetară nu a fost modificată, informează Financial Times, potrivit mediafax.

Consiliul guvernatorilor BCE a menţinut actualele elemente de politică monetară, după patru luni de măsuri de stimulare, intrând în ceea ce analiştii numesc o „perioadă de aşteptare” pentru evaluarea relansării economice.


Citește și : Loturi de teren gratuite în zona arctică a Rusiei pentru construcţia de locuinţe sau pentru afaceri

Deşi, după cele mai mari scăderi, produse în aprilie, „redresarea este semnificativă, dar inegală”, Christine Lagarde afirmă că „incertitudinea excepţional de mare” încă afectează cheltuielile consumatorilor şi investiţiile companiilor.

„Presiunile asupra preţurilor rămân subtile, iar acest lucru înseamnă că sunt necesare în continuare ample stimulente monetare pentru susţinerea relansării şi garantarea stabilităţii preţurilor pe termen mediu. La modul general, Consiliul guvernatorilor BCE apreciază că echilibrul riscurilor asupra creşterii economice în zona euro continuă tendinţa de scădere”, a subliniat Christine Lagarde. BCE a menţinut rata dobânzii de referinţă pentru depozite la nivelul de minus 0,5%.

Cu ocazia reuniunii precedente, desfăşurată la începutul lunii iunie, BCE a extins cantitatea de obligaţiuni şi alte active pe care urmează să le cumpere în cadrul Programului de achiziţii pentru urgenţa pandemiei de la 750 de miliarde la 1.350 de miliarde de euro, prelungind şi durata până cel puţin la sfârşitul anului 2022.

De atunci, perspectivele economiei zonei euro s-au îmbunătăţit. Consumatorii au început să cumpere de când s-au redeschis magazinele în mai, stimulând revenirea vânzărilor grupurilor de retail după scăderile record din martie şi aprilie, în timp ce producţia industrială a început, la rândul său, să îşi revină, chiar dacă într-un ritm mai lent.

Cu toate acestea, economia zonei euro încă se îndreaptă spre cea mai gravă recesiune dintr-o generaţie, în timp ce inflaţia rămâne aproape de nivelul zero, deşi ţinta BCE este de 2%.

După evaluarea impactului multiplelor măsuri de stimulare aplicate ca reacţie la pandemia Covid-19, Christine Lagarde a estimat că aceste acţiuni vor adăuga 1,3% la PIB-ul zonei euro şi 0,8% la inflaţie până în 2022.

Citește și : Ungaria cere încetarea procedurii articolului 7 pentru a aproba fondul UE de redresare

Preşedintele BCE a apreciat că declinul PIB-ului zonei euro în trimestrul al doilea din 2020 probabil va fi aproape de nivelul de minus 13% preconizat de BCE în iunie. Economia va începe să crească în trimestrul al treilea.

Christine Lagarde a îndemnat liderii Uniunii Europene să aprobe rapid Fondul de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro destinat ţărilor afectate grav de pandemie.