DISTRIBUIȚI

Aproximativ 1.200 de tone de combustibile nuclear sunt stocate în prezent la centrala nucleară din Zaporojie, în sudul Ucrainei şi care se află sub controlul trupelor ruse, iar manipularea defectuoasă a acestuia ar putea provoca un dezastru ce i-ar afecta atât pe ucraineni, cât şi Rusia vecină, a avertizat marţi un responsabil ucrainean, citat de EFE şi Ukrinform, potrivit agerpres.

La centrala atomo-electrică din Zaporojie – cea mai mare din Europa – ‘pe care invadatorii ruşi ameninţă acum să o arunce în aer, sunt stocate 1.200 de tone de combustibil nuclear. Dacă Rusia va decide să comită un atac terorist, dezastrul nuclear va afecta deopotrivă teritoriile Rusiei şi Ucrainei’, a avertizat şeful administraţiei militare regionale ucrainene din Zaporojie, Oleksandr Staruh, pe contul său Telegram.


Citeşte şi: FBI percheziţionează PALATUL lui Trump din Florida – Black News

‘În cazul unui incident nuclear, va fi afectat nu doar sudul Ucrainei, ci şi (peninsula) Crimeea (ocupată de ruşi) şi Rusia însăşi. O bombă nucleară conţine nouă kilograme de uraniu sau plutoniu, iar centrala noastră are 1.200 de tone. Contaminarea poate fi destul de mare, dar (…) este ca la ruleta rusească’, a spus Staruh, potrivit agenţiei de presă Ukrinform.

Situaţia la centrala nucleară este ‘periculoasă şi tensionată din martie 2022, când invadatorii ruşi au deschis pentru prima dată focul asupra reactorului nr.3. Dar acum reprezentanţii Rusiei au anunţat direct că sunt gata să supună Ucraina şi întreaga Europă unui risc nuclear’, susţine acelaşi oficial ucrainean.

‘Astfel de escaladări sunt inevitabile, având în vedere că Rusia încalcă nu doar regulile războiului şi tratate internaţionale care nu permit desfăşurarea de operaţiuni militare cu echipamente grele pe teritoriul unei centrale nucleare, ci pur şi simplu încalcă logica existenţei umane’, a denunţat Oleksandr Staruh.

Centrala nucleară este o instalaţie fortificată, dar protejată împotriva unor astfel de atacuri teroriste, spune el. În plus, la centrală se stochează combustibilul nuclear uzat, ceea ce poate reprezenta de asemenea o ameninţare, adaugă Staruh.

Centrala nucleară din Zaporojie reprezintă o sursă gravă de tensiune, fiind ocupată de trupele ruse, după ce a fost vizată de mai multe bombardamente în ultimul timp de care Rusia şi Ucraina s-au acuzat reciproc.

Citeşte şi: Zelenski reaminteşte dezastrul de la Cernobîl – Black News

‘Evidenţa nu poate fi ignorată, situaţia devine din ce în ce mai periculoasă pe zi ce trece’, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Zaharova susţine că partea rusă trimite zilnic date actualizate Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) despre situaţia de la centrală, aflată sub controlul trupelor ruse practic de la începutul campaniei militare.

La rândul său, directorul general al AIEA, argentinianul Rafael Grossi, şi-a manifestat sâmbătă profunda îngrijorare în legătură cu bombardarea, vineri, a celei mai mari centrale atomice din Europa, avertizând că cineva ‘se joacă cu focul’ şi că există riscul real al unui ‘dezastru nuclear ‘, potrivit EFE.