DISTRIBUIȚI
Getty Images

Încrederea republicanilor din Scranton – oraşul natal al lui Joe Biden – cu nouă zile înaintea alegerilor americane, contrastează cu prudenţa democraţilor, traumatizaţi de înfrângerea lui Hillary Clinton în 2016, relatează AFP , scrie news.ro.

La Olyphant, la periferia de nord a oraşului Scranton, David Mitchko, în vârstă de 53 de ani, care face campanie în favoarea preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, respinge sondajele care-l creditează cu un avans de cinci puncte procentuale pe Joe Biden în acest stat-cheie în alegerile prezidenţiale.


Citește și : Erdogan îi îndeamnă pe turci să nu mai cumpere produse franţuzeşti – VIDEO

”Eu nu cred o secundă în sondaje”, declară el, fără să poarte mască, între două crize de tuse.

”Acum patru ani nu era nicio pancartă cu Trump undeva. Este o zonă democrată, dar lucrurile se schimbă. Susţinerea preşedintelui este mai masivă ca în 2016”, spune el, afişând acelaţi optimism ca în august, la o precedentă întâlnire cu AFP.

Ca pentru a-i da dreptate, un automobilist claxonează şi ridică pumnul trecând prin faţa casei sale, decorată cu bannere mari cu mesajul ”Trump 2020”.

În regiunea Scranton, un oraş cu 75.000 de locuitori, s-a născut Joe Biden în urmă cu 77 de ani. Însă ea este totodată o emblemă a acestui fost teritoriu muncitoresc şi democrat din Pennsylvania care, în 2016, au trecut de partea lui Donald Trump.

O NOUĂ SURPRIZĂ TRUMP?

De cealaltă parte a străzii, Matt Malloy este de asemenea convins că miliardarul va crea, încă o dată, ”surpriza”, în pofida previziunilor. ”Nu ştiu dacă va câştiga (la Scranton), dar cred că va câştiga în ţară”, dă el asigurări.

La fel ca el, partenera sa Melissa Durkin va vota din nou cu Donald Trump, la 3 noiembrie.

Cu toate acestea, Matt Malloy, în vârstă de 30 de ani, este înscris pe listele electorale ca democrat.

”A trecut mult timp de când nu a mai fost un candidat democrat bun”, deplânge Melissa Durkin, o terapeută respiratorie, care poartă un tricou cu sloganul „Make America Great Again” al preşedintelui republican.

Ea nu este sedusă de către Joe Biden, în pofida vizitelor regulate în oraşul copilăriei sale, care a devenit un element al discursurilor sale de campanie.

Scranton este majoritar democrat, însă nu şi periferia oraşului. Hillary Clinton a obţinut o victorie în comitatul Lackawanna, din care face parte oraşul, cu o diferenţă de 3 puncte procentuale în 2016. Însă a fost învinsă în Pennsylvania cu o diferenţă de un punct procentual.

TRAUMATISMUL DIN 2016

Nick Boyer, cu care AFP s-a întâlnit la câţiva metri de magazinul de sandvişuri „Hank’s Hoagies” – de unde Joe Biden venea să-şi cumpere bomboane în anii ’50 – va vota cu democratul, dar fără să creadă în el.

”Cred că Donald Trump va câştiga, pentru că are multă susţinere în sudul (Statelor Unite). Sper să mă înşel”, declară acest student la drept penal.

Prietena sa, Logan McCann, în vârstă de 21 de ani, care va vota pentru prima oară, mărturiseşte şi ea că este ”un pic stresată” pentru candidatul democrat. „Hillary Clinton a câştigat votul popular în 2016 şi nu a fost aleasă. Mi-e frică că se poate repeta”.

”Niciun democrat din America nu este sigur (de victorie), pentru că în 2016 toată lumea a fost surprinsă, inclusiv Donald Trump”, subliniază Bill Burke. El locuieşte într-o casă înstărită de pe North Washington, strada pe care fostul vicepreşedinte a locuit până la vârsta de zece ani.

Citește și : Spitalele din Belgia nu mai fac faţă! Ar putea rămâne fără niciun loc la ATI!

”Majoritatea democraţilor văd veştile bune, sondajele şi toate astea, şi se întreabă frenetic: «OK, unde este pericolul? Cum ne va scăpa (victoria)?»”, rezumă acest profesor de istorie, în vârstă de 55 de ani, cu ochii albaşti ca masca sa de protecţie, tricoul şi partidul său.

Conştient de miză, Joe Biden s-a întors sâmbătă în Pennsylvania – pentru a 16-a oară – din iunie 2019, potrivit calculelor NBC.

Donald Trump vine în Pennsylvania luni.

Fiecare speră să obţină cei 20 de mari electori din acest stat-cheie, cruciali în obţinerea unei vicotrii în noiembrie.