DISTRIBUIȚI
KABC

O inscripţie antisemită a fost descoperită miercuri pe faţada unei sinagogi din Irvine, în California, la numai câteva zile după atacul sângeros împotriva unei sinagogi din Pittsburgh, a anunţat poliţia din oraş care a declanşat o anchetă, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Potrivit lui Allen Berezovsky, preşedintele sinagogii Beth Jacob din Irvine, localitate situată la circa 60 de kilometri sud de Los Angeles, nişte angajaţi sunt cei care au descoperit inscripţia insultătoare la adresa evreilor, trasată sumar cu vopsea roşie.


Citeşte şi: Italia nu va face cu UE un schimb de concesii privind bugetul

Imagini de pe camerele de supraveghere au surprins un individ cu glugă, ochelari de soare şi o mască chirurgicală în timp ce sărea peste gardul sinagogii, miercuri la orele 01:18, apoi fugind cu o bicicletă de la faţa locului.

Individul suspect nu a putut fi identificat, însă patrulele au fost întărite în jurul tuturor locurilor de cult sau clădiri frecventate de comunitatea evreiască din Irvine, situat în comitatul Orange, a precizat Kim Mohr, purtător de cuvânt al poliţiei. „Este o agresiune neobişnuită, nu este ceva normal să avem astfel de infracţiuni în Irvine”, a spus el.

Citeşte şi: SUA critică Cuba pentru nerespectarea drepturilor omului

Potrivit unui raport publicat în septembrie de ONG-ul „OC Human Relations”, „crimele alimentate de ură” şi alte „incidente” legate de rasism sau discriminare s-au înmulţit pentru al treilea an consecutiv în comitatul Orange, în 2017 fiind recenzate 56 şi respectiv 94 asemenea incidente. Agresiunile îi vizează în primul rând pe musulmani (13%), apoi pe evrei (9%).