DISTRIBUIȚI
REUTERS

Combatanţii kurzi au transmis marţi administraţiei americane faptul că s-au retras complet din ”zona de securitate” vrută de Ankara în nordul Siriei, înaintea expirării unui armistiţiu negociat de Statele Unite cu Turcia, declară un oficial american, relatează AFP, potrivit news.ro .

Comandantul Forţelor Democratice Siriene (FDS) Mazloum Abdi i-a trimis vicepreşedintelui american Mike Pence o scrisoare în care îl anunţă că a retras ”toate forţele YPG”, Unităţile Protecţiei Poporului, principala componentăa FDS, considerate de Ankara drept ”teroriste”, a declarat acest oficial sub protecţia anonimatului.


Citește și : În România, prevenirea corupţiei continuă să fie îngreunată de evoluţiile politice (MCV)