Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a informat că a vorbit joi cu şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, despre măsuri de a descuraja Rusia să întreprindă noi acţiuni agresive împotriva Ucrainei şi Europei, transmite Reuters, potrivit agerpres.
Într-o postare pe Twitter, Borrell a anunţat că l-a informat pe Kuleba despre discuţiile din cadrul Consiliului Afaceri Externe şi cele ministeriale UE-SUA din această săptămână.
„Am transmis hotărârea şi unitatea noastră continue şi puternice în sprijinul #Ucrainei. Lucrăm la mai multe modalităţi de a ajuta Kievul în confruntarea cu o scară largă de provocări şi ameninţări”.
Kievul şi aliaţii săi au tras un semnal de alarmă cu privire la dislocarea a zeci de mii de trupe ruse în apropierea frontierei cu Ucraina în ultimele săptămâni, deşi Rusia neagă că intenţionează să îşi atace vecinul.