DISTRIBUIȚI
Ukrainian Foreign Minister Dmytro Kuleba speaks during a joint press conference with his German counterpart in Kiev on August 24, 2020. (Photo by VALENTYN OGIRENKO / POOL / AFP)

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a afirmat, după o întâlnire cu secretarul de stat american Antony Blinken, la conferinţa de securitate de la Munchen, că ţara sa este acum pregătită mai bine pentru orice scenarii, scrie news.ro

“Recunoscător secretarului de stat Antony Blinken pentru că a împărtăşit date şi evaluări suplimentare cu privire la planurile agresive ale Rusiei. Ucraina este acum pregătită şi mai bine pentru orice scenarii. Diplomaţia ucraineană şi cea americană vor face toate eforturile pentru a proteja Ucraina. SUA sprijină cu hotărâre Ucraina”, a notat Kuleba pe Twitter.


Citește și: Rusia a transferat 10 bombardiere din Crimeea către baze aeriene de rezervă

Tot sâmbătă, vicepreşedintele SUA Kamala Harris a afirmat că forţele NATO din Europa de Est vor fi întărite în cazul unui atac al Rusiei contra Ucrainei, ameninţând şi cu sancţiuni economice „severe şi rapide” contra Moscovei.