DISTRIBUIȚI

Kremlinul a salutat vineri intenţia preşedintelui Statelor Unite, Joe Biden, de a prelungi tratatul Noul START pentru controlul armamentului, dar a adăugat că Moscova aşteaptă propuneri concrete din partea Washingtonului, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Casa Albă a anunţat joi că Biden va încerca prelungirea cu cinci ani a tratatului care urmează să expire în februarie.


Citeşte şi: Orban nu se gândeşte la relaxarea restricţiilor în Ungaria: ‘Ar fi prematur!’

Este una din primele decizii importate de politică externă a noului preşedinte american, observă agenţia citată.

Citeşte şi: Stat Islamic a revendicat atentatele sângeroase din Bagdad

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat că este important de văzut ce detalii propune cealaltă parte. Sub preşedinţia lui Donald Trump, SUA au pus condiţii pentru reînnoirea tratatului, iar Rusia a respins această abordare.