DISTRIBUIȚI

Kremlinul a respins informaţiile potrivit cărora Rusia ar fi intrat în prima incapacitate de plată a datoriilor suverane din ultimele decenii, în condiţiile în care unii deţinători de obligaţiuni nu au primit dobânzile datorate până la termenul limită care a expirat luni, transmite Reuters, potrivit agerpres

Într-o discuţie cu jurnaliştii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia a efectuat plăţile aferente obligaţiunilor scadente în mai, dar faptul că plata a fost blocată de Euroclear din cauza sancţiunilor occidentale impuse Moscovei „nu este problema noastră”.


Citește și : Zelenski: A doua armată a lumii a înfrânt triumfătoare o grădiniţă şi un bloc din Kiev

Moscova se străduieşte să continue plăţile pentru datoria sa externă în valoare de 40 de miliarde de dolari, după ce sancţiunile occidentale impuse după invadarea Ucrainei au scos practic Rusia în afara sistemului financiar mondial şi au făcut activele sale inacceptabile pentru mulţi investitori.

Anterior, aproximativ jumătate din rezervele în aur şi valută ale Rusiei – aproape 300 de miliarde de dolari – fuseseră blocate în urma sancţiunilor.

„Poziţia noastră este bine cunoscută. Rezervele noastre sunt blocate ilegal şi toate încercările de a folosi rezervele vor fi de asemenea ilegale”, a declarat Peskov.

Oficialii Euroclear nu au răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

În vederea extinderii sancţiunilor occidentale, SUA, Marea Britanie, Japonia şi Canada vor interzice importurile de aur din Rusia, cu prilejul summitului G7 care a început duminică în Germania.

Întrebat dacă Rusia îşi va putea redirecţiona aurul spre Asia, unde se află principalii consumatori, Peskov a răspuns că piaţa globală a metalelor preţioase „este destul de mare”.

„Şi, aşa cum am procedat cu alte bunuri, desigur, dacă o piaţă îşi pierde atracţia, există o redirecţionare spre locuri unde condiţiile sunt mai confortabile”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Kremlinul a susţinut în repetate rânduri că nu există motive pentru ca Rusia să intre în incapacitate, dând vina pe sancţiunile internaţionale pentru incapacitatea sa de a rambursa sumele datorate deţinătorilor de obligaţiuni ruseşti.

Eforturile Rusiei de a evita ceea ce ar fi primul său mare default internaţional de la Revoluţia Bolşevică din urmă cu un secol s-au lovit de un obstacol imposibil de depăşit la finele lunii mai, când Trezoreria americană a blocat efectiv capacitatea Moscovei de a face plăţi deţinătorilor de obligaţiuni.

Citește și : Producţia de petrol din Ecuador este la un ‘nivel critic’ și va fi suspendată în 48 de ore dacă protestele continuă

„Începând din luna martie, ne gândeam că un default al Rusiei este, probabil, inevitabil, singura întrebare fiind când anume va avea loc. Trezoreria americană a răspuns la această întrebare pentru noi, iar acum default-ul este iminent”, a spus Dennis Hranitzky de la firma de avocatură Quinn Emanuel.

Chiar dacă un default ar fi în mare parte unul simbolic, având în vedere că acum Rusia nu se poate împrumuta de pe pieţele internaţionale – şi nici nu are nevoie să se împrumute date fiind veniturile mari generate de exporturile de petrol şi gaze – stigmatul asociat cu incapacitatea de plată a datoriei externe ar urma să majoreze costurile cu împrumuturile în viitor.