DISTRIBUIȚI
Wikipedia

Kremlinul a respins luni acuzaţia formulată de premierul finlandez, Juha Sipila, care nu a exclus ca Rusia să fi perturbat în mod deliberat semnalul GPS al Finlandei în timpul recentelor exerciţii NATO desfăşurate în Norvegia, informează agenţiile de presă Reuters şi TASS, scrie Agerpres.

Moscova nu dispune de nicio informaţie că ar fi avut loc vreo perturbare a semnalelor GPS în timpul exerciţiilor NATO, a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă. ‘Există în prezent o tendinţă de a acuza în general Rusia de toate păcatele existente. De regulă, aceste acuzaţii sunt nefondate’, a adăugat Peskov.


Citește și : Ottawa negociază cu Islamabadul scoaterea Asiei Bibi din Pakistan

‘Nu avem informaţii potrivit cărora Rusia ar putea avea vreo legătură cu perturbarea semnalelor GPS’, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, recomandând jurnaliştilor să solicite mai multe comentarii în acest sens Ministerului Apărării de la Moscova.

Şeful guvernului finlandez, Juha Sipila, nu a exclus duminică posibilitatea ca Rusia să se afle la originea perturbării semnalelor GPS în timpul exerciţiilor NATO ‘Trident Juncture’, care s-au încheiat săptămâna trecută în Norvegia.

În acest context, preşedintele Finlandei, Sauli Niinistö, a apreciat că mai întâi ar fi necesar de efectuat o anchetă privind funcţionarea defectuoasă a sistemelor de navigaţie prin satelit utilizate în comunicaţiile din nordul Finlandei în cursul respectivelor exerciţii, notează agenţia de presă oficială rusă TASS.

Citește și : Rusia va continua să asigure securitatea în Osetia şi Abhazia